Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge.” (Isaia 66:24)
Ascultă ediția audio aici.
Isaia opune închinării necurmate aduse de cei răscumpărați ai lui Iehova (Isaia 66:23), în noul Ierusalim, pedeapsa veșnică pe care o vor primi cei nepocăiți. Isus reia această imagine a viermelui care nu moare și a focului care nu se stinge când vorbește despre rămășițele omenești care vor fi aruncate în géhenne, groapa unde se ardea gunoiul, din valea Hinom, în afara Ierusalimului, cuvânt pe care sute de versiuni îl traduc prin infern (Marcu 9:48). Ce voiau să transmită Isaia și Isus prin simbolurile viermelui, focului și cadavrelor? Voiau ca prin aceste imagini specifice contextului ideologic ebraic în care au fost prezentate să arate că există un infern al chinurilor veșnice, așa cum învață unii creștini? Teologul Emmanuel Petavel-Olliff a scris în 1891 o carte intitulată Le problème de l’Immortalité (Problema nemuririi), în care lămurește acest subiect:
1. Rolul viermelui nu este de a face cadavrele să sufere, ci de a le distruge. Ceea ce fac viermii este să accelereze dispariția a ceea ce a încetat să existe. Viermele este un necrofag, un distrugător. Viermele și focul veșnic simbolizează, așadar, eternitatea morții, imposibilitatea de a mai restaura pentru viața veșnică.
2. Focul veșnic, sau care nu se stinge, este, în ce îl privește, agentul unei distrugeri complete și iremediabile. Focul care a ars palatele Ierusalimului (Ieremia 17:27) sau cetățile Sodoma și Gomora, condamnate la foc veșnic (Iuda 1:7) a încetat să mai ardă. În acord cu o filologie biblică elementară, nu focul este „veșnic”, ci consecințele lui sunt veșnice.
3. Și cadavrele din verset au o semnificație simbolică. Perpetuitatea unui cadavru în descompunere este simbol pentru o moarte veșnică fără nicio posibilitate de viață viitoare. Din momentul morții, cadavrele mai pot însemna numai amintirea prezentă a unei ființe care a trăit, dar care nu mai este.
Noțiunea de chin veșnic este străină simbolismului pe care îl găsim la profeții biblici. Niciun verset din cărțile canonice ale Bibliei nu conține nicio silabă despre eventuale chinuri veșnice la care sunt supuși cei ce nu sunt mântuiți. Pe ei îi așteaptă o singură sentință: nu există viață după moarte. Géhenne despre care vorbește Isus este un loc public unde se ardeau cadavrele animalelor și ale criminalilor. În cele paisprezece versete care descriu sfârșitul, géhenne nu este asociat cu chinuirea păcătoșilor.
Dumnezeu a prevăzut cu îndurare și milă sfârșitul veșnic al celor care nu se întorc la El.
