Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. (Iacov 5:15)
Ascultă ediția audio aici.
Tomás era un prieten bun, membru în biserica centrală din Madrid (Spania). Cunoscuse credința adventistă în tinerețe și fusese botezat la 18 ani. Făcuse închisoare militară la Mahón, pentru că rămăsese credincios Domnului în timpul serviciului militar. Toată biserica s-a rugat pentru el. S-a căsătorit și a avut opt copii, dar pe când ei erau încă mici, a fost diagnosticat cu ciroză hepatică congenitală avansată. În ianuarie 1982, doctorii nu îi mai dădeau de trăit decât o săptămână. A cerut o rugăciune specială și ungerea și, pentru că eram prieteni, a dorit să particip și eu. Când am ajuns în camera de spital, Tomás era întins în patul lui. Nu a deschis ochii și nu a rostit niciun cuvânt. La sfârșit, l-am lăsat singur împreună cu soția lui. Era cam pe la orele douăzeci și două. Pe la unu dimineața, mi-a sunat telefonul. Era Tomás! Mi-a povestit că fusese perfect conștient pe parcursul întregii ceremonii de ungere și că, atunci când m-am rugat, a simțit ceva ca un curent electric care îi străbătea trupul, apoi, când a rămas singur cu soția lui, i s-a făcut sete, a cerut un pahar cu apă, s-a așezat pe marginea patului, apoi s-a ridicat și a început să umble prin cameră. Două sau trei zile mai târziu, i s-a dat voie să părăsească spitalul.
Timp de zece ani, Tomás a suportat boala cât de bine a putut, dar, în ianuarie 1992, medicii au fost obligați să intervină chirurgical, în urma unor varice gastrice și a unor hernii inghinale care au provocat edeme enorme. Între viață și moarte, Tomás a cerut din nou ungerea. Și în ziua de dinaintea operației, am mers la spital. Am cerut infirmierei ca, timp de câteva minute, nimeni să nu intre în cameră, pentru că urma să îndeplinim un act religios. Lucrurile s-au petrecut așa cum prevăzusem: Tomás a fost operat, iar Domnul, răspunzând rugăciunilor noastre, l-a salvat pe bolnav și l-a ridicat. Câteva zile mai târziu, am aflat că medicul chirurg care făcuse operația îi întrebase pe membrii familiei: „Ce ați făcut în ziua de dinaintea operației, în camera lui Tomás? Actul acela a avut mare putere.” Tomás a mai trăit un an și unsprezece luni. S-a stins pe 1 noiembrie 1993.
Rugăciunea făcută cu credință are putere. Să punem bolile noastre în mâna Domnului și vom ști că există în ceruri un Dumnezeu.
