Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca. (Isaia 43:2)
Ascultă ediția audio aici.
Când aveam 19 ani, profitând de câteva zile de vacanță de vară, toată familia a dorit să petrecem o zi la țară. Ne-am instalat într-un tufiș, aproape de un râu al cărui curent nu era puternic, dar din care aveam să aflăm că se extrăgea pietriș pentru construcții. În timp ce mama pregătea mâncarea, fratele meu mai mic și cu mine am decis să ne scăldăm. La câțiva metri de mal, totul a fost în regulă, dar, când ne-am îndreptat spre mijlocul râului, ne-a dus curentul și a trebuit să înotăm împotriva lui. Fratele meu nu înota bine și, când curentul l-a dus spre un ghiol, s-a panicat și a început să fluture din mâini și din picioare pentru a se menține la suprafață, dar s-a scufundat. M-am grăbit să înot spre el pentru a-l ajuta, dar, cuprins de panică, el s-a prins de mine și m-a scufundat, așa că a trebuit să mă separ de el. În acel moment a scos un strigăt care mi s-a întipărit în suflet și în inimă: „Mă înec!” Când am întors capul spre el, apa îl acoperise cu totul. Am simțit atunci o angoasă de nedescris crescând în mine. Avea să îngăduie Dumnezeu ca această excursie de familie să se termine cu o tragedie? Nu, Doamne! Nu! Printre suspine, am îngăimat o rugăciune disperată: „Doamne, salvează-mi fratele!” Deși epuizat, am înotat cât am putut ca să ies din curent. Când mi-am întors privirea către locul în care se afla, am văzut că doi pescari care fuseseră martori la acea scenă îl scoteau din ape. Pedro, fratele meu, abia dacă își amintește detaliile accidentului. Dimpotrivă, eu, care l-am văzut, care i-am auzit strigătul, care am luptat neputincios ca să îl ajut, care am trăit acel tragic moment de căutare a ajutorului divin, niciodată nu am putut să uit momentul acela. Mi-a lăsat o cicatrice într-un loc din subconștient și, când sunt foarte stresat, aud în vis strigătul fratelui meu care se îneacă.
Dumnezeu îngăduie uneori ca momentele tragice pe care le-am trăit, în care intervenția mâinii Sale puternice a fost evidentă, să lase cicatrici în sufletul și în corpul nostru, cicatrici care să ne amintească de accident: Iacov, după lupta cu Îngerul Domnului, a şchiopătat toată viața. Pavel, pe drumul spre Damasc, când a fost învăluit de lumina strălucitoare a cerului, a rămas orb câteva zile și a rămas, pentru totdeauna, cu vederea afectată. Dumnezeu, în minunata Sa providență, l-a salvat pe fratele meu, Pedro, și mi-a lăsat o amintire de neșters.
Suntem conștienți că Dumnezeu ne-a salvat viața?
