El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” (Geneza 3:10)
Ascultă ediția audio aici.
S-a întâmplat în Eden, ca primă mărturie semnificativă despre consecințele păcatului. Cuvântul „frică” apare pentru prima dată în limbajul și în duhul omului pentru a desemna un sentiment nou, straniu, de nesiguranță, de vulnerabilitate, de neputință și de goliciune interioară; solitudinea a apărut înainte de a se fi îndepărtat Creatorul de om din cauza neascultării. Adam și Eva au dorit să fie autonomi, așa că au simțit frica provocată de o nouă înțelegere a Dumnezeului Creator. Astfel s-a instaurat în lume imperiul fricii.
Cât de semnificativă este frica lui Cain, după ce l-a ucis pe fratele său, Abel, și a fost lovit de blestemul divin, când își exprimă, în tulburarea lui, teama din vinovăție: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ” (Geneza 4:13-14).
Frica este o „stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar” (DEX, 2009). Ea generează anxietate, nesiguranță, teamă și înfricoșare, în urma perceperii a ceva ce amenință și alterează stabilitatea personală. Fricile se pot intensifica și pot crea o stare de anxietate care perturbă viața și o bulversează. Din punct de vedere teologic, frica este prima consecinţă a separării de Dumnezeu cauzate de păcat. Este rezultatul ruperii legăturii de dependență dintre om și Dumnezeul Creator. Dumnezeu a creat o ființă după asemănarea Lui, ființă a cărei subzistență era garantată de o legătură de strânsă comuniune. Ființele omenești au fost create de așa manieră încât bunăstarea și stabilitatea noastră emoțională depind, în mod necesar, de relația noastră cu Dumnezeu: închinarea, încrederea, iubirea, ascultarea sunt condițiile vieții împlinite a ființei umane.
Søren Kierkegaard a afirmat că viața fără Dumnezeu este caracterizată de îndoială, senzualitate, frică și disperare. Opusul este o relație personală între om și Dumnezeu: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic” (Psalmii 56:4).
Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, El ne poate ajuta să ne învingem fricile.
