Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. (Geneza 32:7)
Ascultă ediția audio aici.
Jean-Paul Sartre, filosof francez reprezentant al existențialismului ateu, spunea: „Tuturor oamenilor le este frică. Tuturor. Cui nu îi este frică nu este normal; aceasta nu are nimic de-a face cu curajul” (Căile libertății, 1945). Cuvântul „frică” și sinonimul „teamă” sunt profund înrădăcinate în limbajul uzual: „a muri de frică”, „a înlemni de spaimă”, „teamă irațională”, „a răspândi teamă”. Acestea și multe alte expresii arată o prezență indiscutabilă a fricii în cotidian, din moment ce frica nu este străină stărilor afective ale omului, ci, mai degrabă, face parte din structurile noastre mentale ca o reacție normală, spontană a spiritului uman confruntat cu o circumstanță care prezintă un pericol real sau imaginar. Frica, la fel ca păcatul, este universală în lumea în care trăim.
În Sfintele Scripturi, cuvântul „frică” și derivatele sale apar de 435 de ori în Vechiul Testament și de 142 de ori în Noul Testament. Este, așadar, un termen care apare frecvent în Biblie. Toți oamenii din istoria biblică au trecut printr-un episod de teamă sau de frică. De exemplu, Avraam, după campania împotriva regilor din câmpie (Geneza 15:1); lui Iacov i-a fost foarte frică atunci când a mers înaintea fratelui său, Esau (Geneza 32:8); Moise, stăpânit de frică, a fugit din palatul faraonului în deșert, atunci când i s-a descoperit crima (Exodul 21:4); David, căruia nu îi fusese frică de uriașul Goliat, a tremurat și s-a tulburat persecutat fiind de Saul sau fugind de fiul său, Absalom (Psalmii 18:5-7); și Ilie a fost asaltat de teamă din cauza amenințărilor reginei Izabela (1 Împăraţi 19:3); ucenicii, Petru, și chiar Isus, au fost cu toții victimele neliniștii, conform relatării patimilor (Matei 26:69-74; Evrei 5:7).
Cât despre noi? Ne e frică? Ne-au cuprins nesiguranța, neputința, descurajarea sau panica? Ce am făcut ca să ne revenim? Cum le-am biruit? Ne-am rugat Domnului, la fel ca Avraam, Iacov, David, Ilie, Isus? Poate că a fost chiar nevoie să fim insistenți, să strigăm și să vărsăm lacrimi în rugăciunea noastră, suferind și pătimind.
Dar Domnul răspunde. Iar siguranța cerului ne inundă sufletul și ne aduce pacea: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).
Să Îi cerem Domnului ca pacea Lui să ne umple astăzi inima.
