Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… (Efeseni 3:20)
Ascultă ediția audio aici.
Atunci când eram copii, în fiecare seară, tata făcea socoteala câștigurilor sale de peste zi și ne lăsa pe masă puțin din bănuții pe care îi câștiga muncind, indicând pe o foaie din caietul său cui îi era destinată suma: „Atât pentru Adolfo, atât pentru Carlos, atât pentru Pedro.” Primul lucru pe care îl făceam noi, copiii, când ne trezeam – tata fiind deja la serviciu – era să ne ducem repede la masa din bucătărie pentru a ști cui și cât îi lăsase tata în noaptea aceea. Cam așa au stat lucrurile timp de zece ani, până când am fost majori și am putut să avem propriile noastre venituri prin muncă.
Când am decis să studiez la seminarul adventist din Madrid, planul era ca mai întâi să fac colportaj în timpul verii, pentru ca astfel să câștig banii pentru taxa de înscriere. Sarcină foarte dificilă la momentul acela, nu doar din cauza situației economice precare a țării, cât și din cauza timidității mele față de oameni. Într-o dimineață, ultima pe care o petreceam acasă, când m-am trezit, m-am apropiat, ca de obicei, de masă. Nu era mărunțiș! Dar am găsit o bancnotă de o mie de pesetas, cu obișnuitul bilețel, pe care tata scrisese: „Pentru Carlos, să nu sufere de foame.” O mie de pesetas! Aproape salariul pe o lună al unui muncitor pe vremea aceea! După masă, când a trebuit să ne despărțim, tatăl meu a fost, din nou, foarte pesimist în ce privește colportajul, și i-a spus tânărului pe care casa de editură îl trimisese să mă instruiască: „Carlos va fi un student foarte bun, dar pentru colportaj va fi un eșec.” Și a plecat.
Însă în acea fericită vară a anului 1956, lucrurile s-au aliniat după planul binevoitor al lui Dumnezeu. Versetul de astăzi spune că Dumnezeu are puterea să ne surprindă cu rezultate mult mai rodnice decât am prevăzut noi. Și așa mi s-a întâmplat și mie. Vânzările mele din acea vară mi-au permis să câștig taxa de înscriere nu pentru un an, ci pentru trei. Când s-a terminat campania de vară, am fost studentul cu cel mai mare câștig, m-am întors acasă cu un cec de economii de la banca unde îmi păstram câștigurile substanțiale și cel mai important a fost că noi, tatăl și mama mea, frații mei și eu însumi, am înțeles că în situații dificile Dumnezeu nu ne lasă mărunțișul în buzunare, ci mult, mult mai mult decât cerem sau gândim noi.
Să ne amintim astăzi că planurile lui Dumnezeu depășesc cele mai înalte așteptări omenești.
