Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi! (Iacov 5:16)
Ascultă ediția audio aici.
Pe când îmi făceam teza de doctorat la Universidad Autónoma de Madrid, mă întâlneam cu regularitate cu conducătorul meu de doctorat pentru a-i cere sfatul. Știa că sunt pastor adventist și aceasta nu ne împiedica în niciun fel să relaționăm, cu atât mai mult cu cât mă considera un ajutor și un suport spiritual.
Într-o zi, la el acasă, a avut încredere în mine și mi-a pus următoarea întrebare: „Puyol, chiar trebuie să ne confesăm unui om și să îi permitem accesul în intimitatea conștiinței noastre pentru a putea primi împărtășania? Soția mea este catolică practicantă. Îmi place să o însoțesc duminicile la slujbă și să mă împărtășesc alături de ea, dar nu îmi place să mă confesez înainte de a participa la euharistie.”
Mi-a povestit că cel care îi fusese duhovnic mai mulți ani la rând se secularizase și renunțase la preoție; mai mult, se căsătorise. Și acum, laic fiind, știa secretele din viața fiilor și fiicelor de confesiune. Profesorul se simțea trădat. Ce era de făcut? Confesiunea auriculară (n.t. mărturisirea păcatelor sau spovedania, în tradiția ortodoxă) nu s-a generalizat în biserica creștină primară înainte de anul 600 al erei noastre. Înainte de această dată, se făceau mărturisiri publice ale unor păcate și se primea absolvirea de păcate o dată pe an, în Joia Mare. Păcatele personale se anulau prin mărturisirea directă, lui Dumnezeu. Catolicii recunosc că ego te absolvo (eu te iert), pe care îl rostește preotul, este rostit prin delegare divină, pentru că numai Dumnezeu are per se puterea de a ierta păcatele (Marcu 2:7). Biserica apostolică nu a înțeles niciodată că Isus a instaurat confesiunea auriculară și absolvirea de păcate prin intermediul apostolilor. Nu există niciun precedent pentru o astfel de practică religioasă în Noul Testament. Iacov vorbește despre a mărturisi „unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii”, evidențiind astfel necesitatea de a ne ierta unii pe alții atunci când greșim, știind că această iertare lucrează pentru Împărăția cerurilor. Nu trebuie să confundăm confesiunea auriculară și absolvirea de păcate cu exercițiul disciplinei ecleziastice pe care o deleagă Dumnezeu bisericii (Matei 18:15-18) și despre care avem referințe în Noul Testament (1 Corinteni 5:5; 1 Timotei 1:20).
I-am recomandat profesorului să se confeseze direct lui Dumnezeu și am putut să îi liniștesc, astfel, conștiința. Și am aflat apoi că un prieten al său, preot, i-a recomandat același lucru.
Să Îi încredințăm astăzi lui Dumnezeu păcatele noastre. Și El ne va ierta.
