Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. (1 Corinteni 2:9)
Ascultă ediția audio aici.
Versetul acesta se aplică în mod frecvent binecuvântărilor de care vor avea parte cei răscumpărați în cerurile noi și pe noul pământ și nu există îndoială cu privire la faptul că, din cauza limitelor cunoașterii omenești, omul nu este capabil să descrie cum vor fi lucrurile cerești. Dar contextul imediat al acestui text scris de Pavel este legat și de prezent, de aici și acum. Este legat de înțelegerea lucrării minunate pe care Dumnezeu o împlinește cu cei care decid să intre în „atelierullaborator” al Duhului Sfânt, să beneficieze de roadele harului Său și de iubirea Sa, să se convertească și să aibă parte de schimbarea caracterului. Este minunea minunilor, dovada cea mai evidentă a puterii Duhului Sfânt în inimile oamenilor care pregătesc domnia slavei viitoare și trăiesc domnia harului în prezent.
Am calificat fenomenologia lucrării de convertire ca fiind „maravillosismo” un neologism încă neacceptat de Academia Regală de Limbă Spaniolă. Termenul defineşte ceva ce este minunat, adică un eveniment sau lucru extraordinar care provoacă admirație, dar căruia i se adaugă nuanțe de neprevăzut, incredibil, de neconceput, toate elementele încorporate de apostol în versetul introductiv. „Maravillosismo” se întâmplă în contextul unor fenomene surprinzătoare, neobișnuite, uimitoare și inexplicabile pentru cei care le sunt martori. Este vorba, așadar, despre un termen mult mai emfatic și cu un caracter mult mai puternic decât cuvântul „minune”, din care provine. Se pare că a început să fie folosit în secolul al XVII-lea, epocă în care, conform cronicilor vremii, se petreceau frecvent minuni care alimentau fantasmele, spiritul bombastic al societății baroce exaltate, decadente, tulburate și avide de senzații tari.
Frédéric Godet afirmă: „Prin alăturarea celor trei termeni: „a vedea, a auzi și a se sui la inimă”, apostolul vrea să facă referire la cele trei mijloace de cunoaștere: vederea, sau experiența imediată; auzul, sau cunoașterea prin intermediul tradiției; și inspirația inimii, descoperirile propriei inteligențe. Prin niciunul dintre aceste mijloace, omul nu poate ajunge la înțelegerea binecuvântărilor pe care i le-a pregătit Dumnezeu” (Comentariu la 1 Corinteni, p. 132).
Numai prin credință și iluminarea Duhului Sfânt vom fi capabili „să putem pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaştem dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungem plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:18-19).
