Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune! (Eclesiastul 9:10)
Ascultă ediția audio aici.
Pe când mă apropiam de împlinirea vârstei de 73 de ani, am făcut un infarct miocardic. Deși am primit imediat îngrijiri și inima nu a suferit semnificativ necroze, cateterismul hemodinamic a scos la iveală faptul că arterele mele coronare erau bolnave, motiv pentru care a trebuit să mi se implanteze patru stenturi. În cazul meu, a existat un evident factor de risc genetic. Tatăl meu a murit la 62 de ani, victimă a unei cardiopatii congenitale, fratele meu mai mare a murit de o boală cardiacă la vârsta de 77 de ani, iar la doi ani de la infarctul meu, și fratele meu mai mic a suferit unul. Am înfruntat problema morții cu realism și cu o conștiență a probabilei proximități a acesteia. Dacă îmi e frică de moarte? Ca să fiu foarte sincer, nu știu ce înseamnă fiorul fricii de moarte.
Frică, nu, dar, da, am avut și am momente de meditație cu privire la semnificația morții. Inspirat de ceea ce afirmă versetul de astăzi, sunt conștient că trebuie să mă confrunt cu moartea când ea va veni, nu doar prin prisma speranței în viața veșnică, ci și prin prisma realității existențiale a lui „aici”. Sinteza cuvintelor înțeleptului din Eclesiastul este următoarea: „Dat fiind că știi că vei muri, învață să trăiești aici și acum.” De aceea am intitulat meditația de astăzi: „Este urgent să trăiești.” După cum spune José Luis Martín Descalzo: „În loc să mă intimideze, moartea mă stimulează, pentru că, în loc să mă coboare, îmi dă o teribil de mare poftă să trăiesc și să iubesc.”
În paginile acestei culegeri de meditații, am relatat multe experiențe pe care le-am trăit, le-am văzut îndeaproape și, dacă ar trebui să fac un bilanț în perspectiva morții mele, aș exclama: Ce privilegiu, ce dar prețios mi-a oferit providența în această viață! De câte ori am fost martorul iubirii infinite a lui Dumnezeu, de câte ori am descoperit și m-am bucurat de planurile veșnice ale Tatălui ceresc pentru această lume!
Ce bucurie să fi slujit biserica, de mână cu preaiubitul meu Mântuitor! Câtă iubire nemeritată am primit din partea familiei mele, a prietenilor mei și a fraților mei de credință! Reflectând la toate acestea și fiind ancorat în speranțele mele pentru viitor, nu, nu mi-e frică de ruptura tragică a morții.
Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, să Îi mulțumim pentru darul binecuvântat al vieții.
