Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. (Daniel 12:3)
Ascultă ediția audio aici.
José Luis González, scriitor portorican, a scris o poveste intitulată „La noche que volvimos a ser gente” [Noaptea în care am redevenit oameni], în care relatează peripețiile unui Boricua (nume indigen al celor născuți în Puerto Rico) aflat în drum spre reședința sa dintr-o suburbie a New York-ului, în ziua în care a avut loc marea pană generală de curent din 13 iulie 1977: oprirea metroului, a oricărui lift și a oricărui serviciu electric, haosul comunicațiilor etc. Situația era cu atât mai gravă pentru protagonist cu cât în acea zi urma să se nască fiul său, iar el ar fi vrut să fie prezent la naștere… A ajuns, în cele din urmă, dar bebelușul se născuse deja.
Chiar și așa, el și alți portoricani s-au hotărât să urce pe acoperișul casei pentru a sărbători nașterea. De acolo au putut vedea, cu surprindere, cerul plin de stele, o enormă lună plină, foarte asemănătoare cu cea a nopților minunate din orașul lor natal. Și așa au redevenit oameni, aceiași ca atunci când își părăsiseră insula.
Povestea nu este numai o revendicare a rădăcinilor și mărturia mândriei imigranților portoricani, ci subliniază și ambianța impersonală, nonsolidară și ostilă care exista la New York pe vremea aceea, un oraș în care a saluta sau a zâmbi unui necunoscut aproape că era perceput ca o ofensă. New York, Las Vegas și alte mari orașe ale lumii sunt iluminate de nenumărate spoturi electrice și panouri luminoase; e adevărat că strălucesc și iau ochii, dar sunt lumini artificiale, care acoperă strălucirea stelelor și împiedică splendoarea firmamentului să ajungă la noi. Ați observat focurile de artificii de la sărbători? Se sting luminile electrice, pe cer explodează focuri strălucitoare, opere de lumină și culoare, capricii cromatice pictate în nori și destul de zgomotoase. Dar ce se vede când s-a terminat spectacolul și liniștea nopții a revenit? Nimic, doar fum. Ba nu! După câteva minute, același cer strălucește din nou, cam șters, dar cu aceeași sclipire palidă și îndepărtată a stelelor, care au fost acolo dintotdeauna.
Această imagine poate avea și o aplicație spirituală. Cerul înstelat al idealurilor autentice strălucește în spatele focurilor de artificii și a luminilor de neon, dar el există, nu este nici miraj, nici vis. Este realitatea permanentă care va continua să strălucească atunci când toate luminile lumii se vor stinge.
Pentru a redeveni oameni, persoane care răspândesc lumină, este suficient să ne ridicăm capetele și să privim stelele strălucind.
