Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. (Filipeni 3:12)
Ascultă ediția audio aici.
În nicio altă epistolă nu își deschide Pavel inima și nu le descoperă credincioșilor secretele vieții sale spirituale, ca în Epistola către filipeni. Acest text, numit „epistola bucuriei” și scris într-un mod amical, este cea mai intimă și personală, cea mai pastorală scrisoare a sa către o congregație. Pavel le transmite fraților săi devizele, provocările, dificultățile și obiectivele care îi ghidează experiența creștină.
În Filipeni 3:12-14, Pavel ne spune că abordează căutarea perfecțiunii și creșterea spirituală în cinci etape progresive:
1. Recunoașterea sinceră și umilă a condiției noastre individuale: „Nimeni nu a ajuns deja desăvârșit.”
2. Eforturile și preocupările noastre trebuie canalizate asupra a ceea ce este cel mai important: „Un singur lucru contează.”
3. Evaluarea trecutului și a viitorului: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte.”
4. Valoarea perspectivei: „Alerg spre țintă.”
5. Aprecierea recompensei promise la sfârșitul drumului: „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”
Admiterea propriei imperfecțiuni este o declarație gravă, încărcată de consecințe.
Nimeni nu trebuie să se conformeze propriei condiții spirituale, întotdeauna există un țel mai înalt. Nimeni nu este superior, nu se poate erija în model pentru alții; imperfecțiunea fiecăruia ne face pe toți egali, nimeni nu trebuie să își fixeze atenția asupra altor oameni pentru a-i judeca, critica sau imita, dimpotrivă, trebuie să ne amintim: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” (Evrei 12:2). Suntem chemați cu toții să fim mai buni; pentru aceasta, avem obligația de a ne cerceta conștiința în permanență.
Contrar a ceea ce s-ar putea deduce, nu este vorba despre o viziune pesimistă a credinciosului, cum se afirmă adesea. În viețile noastre, imperfecțiunea se transformă în motorul progresului și creșterii spirituale. Din recunoașterea ei se naște spiritul de luptă și de progres, creștinul fiind o ființă care progresează, care se înnoiește și avansează în mod constant, pentru că Dumnezeu nu are „copii mici”, care trăiesc din tradiții și din ceea ce au moștenit de la părinți fără niciun efort, ci doar copii care, cu ajutorul Său, trebuie să-și modeleze experiența personală și să-și administreze propria avere spirituală. Deoarece nu suntem perfecți, trebuie să progresăm!
