„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:8-9)
Ascultă ediția audio aici.
Georges Steveny și Jean Zurcher au fost doi lucrători importanți din Diviziunea Euro-Africa, pe care i-am stimat și admirat. Ambii au condus Seminarul Adventist din Collonges (Franța), ambii au fost secretari generali al Diviziunii, ambii au fost teologi reputați, autori ai mai multor volume, profund convinși de mesajul adventist și apărători determinați ai doctrinei noastre. Am avut o relație de sinceră prietenie și recunoștință cu acești doi pastori. În vara anului 2000, Georges Steveny, care fusese diagnosticat cu o boală incurabilă, mi-a spus: „Sfârșitul brusc al tuturor activităților mele a venit ca picat din cer, complet neașteptat. Mărturisesc că asta mi-a făcut cel mai mult rău. Dar nimic nu mai contează dacă rămâne intactă comuniunea cu Dumnezeu. Soția mea și cu mine ne agățăm de ea, știind atât: copiii lui Dumnezeu, în necazurile lor, nu sunt fără apărare” (Isaia 63:9). Domnul i-a prelungit viața cu patru ani.
Cât despre Zurcher, ne-a transmis, în 2001: „În ce mă privește, mă văd nevoit să îmi încetez activitățile de cercetător și de autor. În câteva zile mă voi interna la spitalul din Lausanne (Elveția) pentru a fi operat la ficat. Mi se va scoate o tumoare canceroasă. Domnul, în bunătatea Lui, va face ca toate lucrurile să contribuie la vindecarea mea. Îi cer să se îndure să Îl mai pot sluji încă o vreme.” Și Domnul i-a dat încă doi ani de viață.
Timpul vieții copiilor lui Dumnezeu este administrat de Dumnezeu Însuși. Smochinului din parabolă i-a mai dat un an. Anul de har prelungit a fost un timp providențial, pentru că vierul și-a luat angajamentul de a-și înmulți eforturile, așa încât pomul să poată face rod. Parabola vorbește despre mijlocire, ajutor, sprijin eficace, daruri noi și noi oportunități. La începutul unui nou an, putem primi mesajul parabolei drept făgăduință și milă dumnezeiască.
Să asociem planurile și proiectele noastre pentru noul an cu îndurarea și Providența divină. Să începem noul an cu încrederea absolută pe care au avut-o prietenii mei, Georges și Jean, când au aflat că timpul care le mai rămăsese era scurt.
Există în ceruri un Dumnezeu care cunoaște traiectoria timpului vieții noastre. Să trăim astăzi și mâine așa încât viața noastră să aducă onoare Numelui Său.