„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11)
Ascultă ediția audio aici.
Isus este în grădina Ghetsimani împreună cu ucenicii Săi. La ceas târziu de noapte și de istorie, ucenicii sunt extrem de obosiți și fizic, și spiritual. Isus are nevoie de împreună-simțire. Nu pentru că este slab, ci pentru că asupra sufletului Său apasă povara păcatelor omenirii. Îi găsește pe ucenici dormind, iar mâhnirea din sufletul Său este atât de puternică: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!” (Matei 26:40). Chinul păcatului era copleșitor chiar și pentru El, Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce Îl face să iasă biruitor în cea mai lungă noapte este relația strânsă cu Tatăl, ajungând până la predarea totală a vieții: „Facă-se voia Ta!” (Matei 26:42).
Când în lupta noastră spirituală simțim chinul păcatului, adică „zidul de despărțire” dintre noi și Dumnezeu nostru (Isaia 59:2), este importantă relația pe care am clădit-o zi de zi cu Tatăl ceresc. Cât de puternică este? De soliditatea legăturii noastre spirituale cu Cerul depinde reușita noastră în lupta cu păcatul. Cum vom face să avem o legătură solidă cu Dumnezeu? „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc…” Isus făcea lucrul acesta zilnic. Pe tine ce te împiedică?
Consecvența cu care studiem Cuvântul lui Dumnezeu, adunându-l în mințile și inimile noastre, va determina succesul nostru pe plan spiritual. A-ți preda viața cu totul în mâna Sa înseamnă a cunoaște și a accepta voia Sa, iar aceasta vine doar în urma unei relații puternice, a unei încrederi totale. Copilul se aruncă în brațele tatălui pentru că știe că va fi prins.
Roagă-te pentru un prieten care a uitat cât de bine este în brațele lui Dumnezeu! Roagă-te pentru copii și tineri ca, în tumultul agitației cotidiene, să nu neglijeze strângerea Cuvântului lui Dumnezeu în inimile lor.
Provocare:
Oferă-ți șansa unei noi vieți prin predare totală! Dumnezeu stă cu brațele întinse. Ai încrederea unui copil!
Geo Mogheri
Conferința Transilvania de Sud