„Eu deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.” (1 Corinteni 9:26)
Ascultă ediția audio aici.
Ellen White scria: „Am un interes profund pentru tineri și cea mai mare dorință a mea este să-i văd străduindu-se să-și perfecționeze caracterele creștine, căutând ca prin studiu plin de râvnă și rugăciune stăruitoare să dobândească acea pregătire esențială pentru a sluji cu demnitate cauza lui Dumnezeu. Sper și îmi doresc din tot sufletul să-i văd ajutându-se unul pe altul să atingă un nivel mai înalt al experienței creștine. […] Dumnezeu dorește ca tinerii să devină bărbați și femei plini de seriozitate, pentru a fi pregătiți să lucreze în nobila Sa lucrare și pentru a fi capabili să poarte responsabilități. Domnul cheamă oameni tineri, cu inimi neîntinate, puternici, curajoși și hotărâți să lupte bărbătește în bătălia ce le stă înainte, prin care Îl pot proslăvi pe Dumnezeu și pot fi o binecuvântare pentru omenire” (SPT, pp. 11, 17).
În caz de conflict armat, sunt trimiși în bătălie cei mai puternici, mai pregătiți și mai devotați soldați. Când Dumnezeu ne cheamă în lucrarea Sa, o face pentru că are încredere în noi. El nu are nevoie atât de mult de talentele noastre, cât de devotamentul și hotărârea noastră. Chiar dacă nu suntem „geniali” în ce privește anumite abilități, El poate să suplinească stângăciile noastre. Dumnezeul nostru perfect poate completa ceea ce lipsește din capacitățile noastre, dar are nevoie de hotărârea noastră, de tăria unui caracter încercat în foc, de umilința unui copil ascultător. Aceasta ne cere El acum, când timpul acestei planete expiră.
Suntem la marginea timpului, iar lupta care se dă pentru omenire este crâncenă. Dumnezeu are nevoie de noi pentru bătălia finală; are nevoie de viteji purtători de steag, de tineri neînfricați care să umple Pământul cu strigătul de la miezul nopții. Nu este timp pentru delăsare, frică sau distracții.
Tată, îți mulțumim pentru vigoarea tinereții noastre și pentru că ne-ai ales să Îți slujim! Întărește-ne pașii timizi, inimile neexperimentate și umple-ne cu Duhul Sfânt ca să împlinim voia Ta!
Provocare:
Alege ca în fiecare săptămână să faci ceva care să te ajute să îți clădești un caracter mai puternic! Ai putea să citești o carte pe săptămână, să te oferi voluntar pentru o organizație sau chiar pentru vecini, să te rogi pentru eliminarea unor defecte de caracter etc.
Cristina Capră
Conferința Oltenia