Samuel

„Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.” (1 Samuel 3:20)

Ascultă ediția audio aici.

Jonathan Edwards, în cartea Despre trezire, relatează istoria convertirii unei fete de numai… 4 ani! Fratele ei, cu șase ani mai mare, i-a vorbit despre lucrurile religioase. Părinții, atunci când își sfătuiau copiii, nu i se adresau și ei, fiindcă o considerau prea mică și lipsită de înțelegere. Ulterior, ei au observat cum micuța Phoebe asculta sfaturile pe care ei le dădeau celorlalți copii; se retrăgea de câteva ori pe zi ca să se roage în taină și era foarte atentă cu ținerea zilei de odihnă, așteptând venirea ei. Părea să îi placă în casa lui Dumnezeu și își dorea mult să fie
acolo.

Tânărul Samuel era culcat în Cortul Întâlnirii. Atunci Dumnezeu l-a chemat pe nume. Marele-preot Eli nu a fost invidios că un copil primea acum viziunile divine. Dimpotrivă, l-a instruit să se considere serv al Domnului, gata să asculte sfatul Lui și să împlinească porunca Lui. Experiența lui Eli este o învățătură pentru aceia care se tem că nu primesc cinstea pe care o reclamă slujba lor și că alți bărbați vor prelua însărcinările cerute de acea slujbă.

Pagina Scripturii consemnează: „Samuel creștea, Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale” (1 Samuel 3:19). Dumnezeu avea în Samuel un tânăr dornic să asculte învățăturile Sale. Nu e de mirare că el a fost acceptat de popor ca profet când era ceva mai mare decât un copil.

În timpul acela, Israel, fără să fi primit poruncă din partea lui Dumnezeu, a ieșit înaintea filistenilor să lupte. În bătălie aveau să își piardă viața fiii marelui-preot. După douăzeci de ani de la decăderea spirituală din vremea lui Eli, toată casa lui Israel se aduna la Mițpa pentru a se pocăi și a plânge înaintea Domnului. Ce a adus această schimbare? În toți acești ani, Samuel prorocul mersese în fiecare cetate din Israel și înființase școli ale profeților.

Roagă-te pentru părinții care, asemenea lui Eli, neglijează educația copiilor lor!

Provocare:

Îndrumă un tânăr să își consacre viața lui Dumnezeu asemenea lui Samuel!

Flavius Agape
Conferința Transilvania de Sud

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video