„O privire prietenoasă înveselește inima, o veste bună întărește oasele.” (Proverbele 15:30)
Ascultă ediția audio aici.
Trebuie să recunoaștem că, indiferent de vârsta pe care o avem, cu toții gândim că, la un moment dat, am putea fi respinși. Cum ne-am simți oare? Poate că mulți dintre noi au cunoscut deja acest sentiment. Ne amintim cum a fost? Să ne imaginăm acum modul în care un copil ar putea să suporte o asemenea apăsare morală! Ce se adună în sufletul lui atunci când ne exprimăm, în mod repetat și evident, nemulțumirea în legătură cu ce este sau ce face el? Fie se va strădui să ne facă să-l acceptăm, fie va deveni un răzvrătit, care va refuza să îmbunătățească aspecte importante ale vieții sale, considerând inutile eforturile depuse, oricum neobservate și neapreciate de noi, ca părinți.
Dacă ne acceptăm copiii, le transmitem că îi prețuim așa cum sunt, că îi iubim în ciuda greșelilor și a imperfecțiunilor și că suntem dispuși să îi corectăm cu blândețe. Îi ajutăm să înțeleagă mai bine dragostea care L-a convins pe Dumnezeu să pregătească un plan de mântuire pentru noi, cei nedesăvârșiți. Copiii se vor bucura de încredere, se vor simți acceptați și se vor lăsa disciplinați sub influența noastră binefăcătoare, asigurați fiind de toată bunăvoința și răbdarea de care suntem capabili. Ce gânduri sublime! Ce transformări autentice pot produce!
Un gând inspirat spune: „Mama nu trebuie să rănească inimile lor sensibile […]. Pentru copii, simpatia și aprobarea ei sunt foarte prețioase. O privire aprobatoare, un cuvânt de încurajare sau de laudă vor fi ca raza de soare în inimile lor, adesea aducându-le fericire pentru o zi întreagă” (FÎ, p. 66).
Doamne, Te rog să mă ajuți să-mi accept copilul așa cum este și să-i pot arăta, prin vorbe și fapte, aprecierea mea!
Provocare:
Ia-ți timp astăzi să stai de vorbă cu copilul tău, să îl asiguri de toată prețuirea pe care i-o porți și să te străduiești ca, prin purtarea ta, să simtă acest sentiment înălțător!
Poliana Banu
Conferința Oltenia
