„Apoi, S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus.” (Luca 2:51)
Ascultă ediția audio aici.
Supunerea – iată ceva ce nu ne place deloc! Firea noastră pământească percepe adesea supunerea ca pe o îngrădire a drepturilor și se revoltă sau se plânge când vine vorba de așa ceva. Este adevărat că, de-a lungul istoriei, supunerea a fost impusă de bărbați, de proprietarii de sclavi sau de aristocrați. Femeile, sclavii și copiii au suferit enorm! Milioane de oameni au fost exploatați pentru că li se pretindea supunere. Isus a avertizat: „Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa” (Marcu 10:42,43). Unui creștin îi este interzis să pretindă supunere de la semenul său.
Supunerea trebuie să fie voluntară, izvorâtă din dragoste, altfel este un abuz sau o șiretenie. Scriptura ne spune că Isus a fost un copil supus părinților Săi, dar decizia I-a aparținut Lui. Deși la vârsta de 12 ani deja Își depășea părinții în înțelegerea planului lui Dumnezeu, a ales să le fie un copil supus: „Isus nu a neglijat legătura cu părinții Săi pământești. De la Ierusalim, S-a întors acasă cu ei și i-a ajutat în viața lor de muncă grea. El ascunsese în inimă taina misiunii Sale, așteptând cu supunere timpul hotărât pentru ca El să-Și înceapă lucrarea” (VI, p. 61). El este astfel exemplul desăvârșit pentru fiecare copil. Exemplul și învățătura Sa sunt însă imperative și pentru adulți. Apostolul Pavel ne arată calea pe care suntem chemați să mergem în relațiile noastre interumane: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21).
Supunerea noastră față de Dumnezeu este dovada cea mai frumoasă a faptului că avem încredere în El. El ne-a creat și ne cunoaște cel mai bine, chiar mai bine decât noi înșine. Și mai știe ceva important – viitorul. Are un plan pentru noi, un plan mult mai bun decât am putea concepe noi. De aceea, să avem încredere deplină în El!
Doamne, Te rog să mă ajuți să înțeleg voia Ta!
Provocare:
Caută astăzi acele domenii din viața ta în care trebuie să te supui lui Dumnezeu!
Miklos Palffi
Conferința Transilvania de Nord