„El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat.” (Isaia 53:2)
Ascultă ediția audio aici.
Deși avem puține cunoștințe despre copilăria Domnului Hristos, totuși Scriptura ne oferă câteva informații esențiale. Profetul Isaia ne prezintă o perspectivă inedită asupra mediului din care provine Isus: „Iese dintr-un pământ uscat.” Probabil că nu a existat un mediu mai impropriu de a crește copii în tot Israelul ca Nazaretul. Nazaretul era un sat marginal dintr-o zonă de deal, în vecinătatea satului Cana. Cei din Cana erau oameni muncitori și aveau holde bogate, dar se spune că cei din Nazaret erau bătăuși și hoți, așa că pe vremea recoltelor furau roadele. Cu toate dezavantajele acestui sat, din Nazaret a ieșit ceva bun! Dar asta nu a fost la întâmplare.
Am auzit de multe ori cum generația mai în vârstă spune despre tineri că aceștia sunt răi. Sunt unii părinți care dau vina pe școală, pe prieteni sau pe lume pentru faptul că au copii necredincioși. Dar adevărul este altul: „Hristos a fost singurul om fără păcat care a locuit vreodată pe pământ, cu toate că aproape treizeci de ani El a trăit printre locuitorii stricați din Nazaret. Faptul acesta este o mustrare pentru aceia care consideră că, pentru a trăi o viață curată, depind de loc, de avere sau de belșug. Ispita, sărăcia și greutățile sunt adevărata disciplină necesară pentru dezvoltarea curăției și tăriei de caracter” (VI, p. 52).
Dacă avem copii (dacă nu, îi avem pe cei din biserică), ei ne-au fost dați cu împrumut de Dumnezeu. Într-o zi, ei vor pleca din casa noastră și atunci se va vedea dacă am investit bine. Ei au nevoie de noi, au nevoie de un model pe care să îl poată urma. Nimeni nu ne poate înlocui. Fiecare mamă și tată ține locul lui Dumnezeu pentru copilul său și Dumnezeu va binecuvânta fiecare părinte care sacrifică pentru odrasla sa.
Doamne, ajută-mă să Te cunosc și să fiu un părinte/copil mai bun!
Provocare:
Pentru părinte – petrece azi o oră cu copilul tău; pentru copil – mulțumește-le azi părinților tăi pentru ceva ce ai învățat de la ei!
Miklos Palffi
Conferința Transilvania de Nord