Sfatul nelegiuit dat de mamă

„El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mama sa îi dădea sfaturi nelegiuite.” (2 Cronici 22:3)

Ascultă ediția audio aici.

Îți aduci aminte cum a „furat” Iacov binecuvântarea? Răspunsul este în Geneza 27: Rebeca a ascultat discuția dintre Isaac și Esau, a pus la cale un plan necinstit și l-a făcut părtaș pe Iacov la minciună. La obiecția fiului, „mama sa i-a zis: «Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine!»” (Geneza 27:13).

„Iacov și Rebeca au izbutit în planurile lor, dar au cules numai necazuri și întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să primească dreptul de întâi născut și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul potrivit, dacă ei ar fi așteptat cu credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au binevoit să lase problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut, Iacov a fost apăsat de propria condamnare. El păcătuise împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului suflet și împotriva lui Dumnezeu. În câteva minute, el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul” (PP, p. 177).

Nu contează de unde vine sfatul nelegiuit. Poate veni de la Eva, de la Sara, de la Rebeca, de la Atalia sau de la orice altă mamă – în spatele acelui sfat este altcineva, este Satana!

Care este rezultatul unui sfat prost sau al unui exemplu greșit? Poate succesul de moment, poate o realizare de o clipă, poate un câștig efemer… Dar care este „câștigul” final?

O, ce mare provocare pentru mame, și nu numai! Sfatul dat, lecția oferită și exemplul personal pot fi o mare binecuvântare pentru veșnicie. Acolo ar trebui să țintim!

Doamne, învață-ne înțelepciunea și bunătatea Ta și ajută-ne să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru, îndreptându-i spre Tine!

Provocare:

Când ți se cere sfatul, gândește-te ce ar spune Isus dacă ar fi întrebat în locul tău!

Viorel Dascălu
Conferința Moldova

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor