„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!” (Exodul 32:32)
Ascultă ediția audio aici.
De-a lungul istoriei, oamenii credincioși nu au fost scutiți de probleme și de dificultăți, iar ascultarea de Dumnezeu și împlinirea voinței Sale au fost posibile cu multe sacrificii. Noe a suferit ironia și disprețul contemporanilor săi, Avraam și-a părăsit locurile natale și familia, Iosif a fost vândut rob…
Călătoria prin pustiu a israeliților a fost un lung șir de nemulțumiri și răzvrătiri, de păreri de rău și reconsacrări. În ciuda dificultăților călătoriei, a oboselii și a nemulțumirilor repetate, Moise și-a îndeplinit misiunea cu abnegație, cu credincioșie și cu dragoste față de cei pe care îi salvase din robie.
Când Dumnezeu a vrut să renunțe la poporul îndărătnic, Moise nu doar că a refuzat să devină „strămoșul unui neam mare” (Exodul 32:10), ci a și mijlocit pentru cei care îl contestaseră adesea. Atunci când I-a cerut ferm lui Dumnezeu să-l șteargă mai degrabă pe el din cartea Sa decât să renunțe la poporul Său, Moise a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria omenirii. Acest moment prefigura vremea în care Creatorul universului avea să Se ofere pe Sine pentru a salva omul răzvrătit.
În anul 1958, Elisabeth Elliot a mers împreună cu fiica ei în vârstă de 3 ani să trăiască în tribul Auca (astăzi Huaorani). Însuflețită de dragostea lui Hristos, care S-a jertfit pentru salvarea omului, ea dorea să le ducă acestor oameni vestea bună a Evangheliei. Prin această alegere, Elisabeth a dovedit sacrificiu de sine și o dragoste necondiționată față de ucigașii soțului său (cu doi ani în urmă, soțul ei făcuse parte dintr-un grup de cinci misionari care fuseseră atacați de câțiva războinici în timp ce încercau să contacteze tribul respectiv).
Doamne, ajută-mă să fiu alături de cei mai tineri, să îi încurajez și să îi susțin!
Provocare:
Predă-I azi fără rezerve lui Dumnezeu viața ta și alege ca, din dragoste pentru El și pentru oameni, să împlinești destinul la care te-a chemat El!
Claudia Botezat,
Conferința Oltenia