„Trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.” (Luca 15:32)
Ascultă ediția audio aici.
Cea mai mare risipă o face totuși tatăl. Dacă cei doi fii risipesc averi, ocazii, timp, șanse, chemări, tatăl continuă să își risipească necondiționat iubirea.
În povestea aceasta biblică se vede lămurit că Dumnezeu nu are porții limitate de iubire pentru oameni. Ioan spune că prin Isus Dumnezeu le-a dat oamenilor „har după har” (Ioan 1:16). Har fără limită, har continuu. De fapt, Biblia nu spune că Dumnezeu are dragoste, ci că El este dragoste. Când ai dragoste, este posibil ca ea să se termine. Dar Dumnezeu este dragoste, ceea ce înseamnă că dragostea Lui este într-o cantitate nelimitată. De aceea nu voi înțelege deplin risipa Tatălui. El este dragoste, nu are dragoste pentru că iubirea este natura Lui. Iar dacă Dumnezeu vrea să semănăm cu El și dacă iubirea este esența creștinismului, atunci cu siguranță Dumnezeu vrea mai mult decât să fim oameni care au iubire. Vrea să fim iubire! Adică izvor! Aceasta este o chestiune fundamentală!
Până la urmă, cel mai curajos și mai miraculos lucru care ni se poate întâmpla este să ne întoarcem acasă la fel ca fiul risipitor. Atunci, Tatăl ne va trata ca pe Fiul Său, Isus. Aceasta este iubirea fără margini.
Într-o zi, în clasă se aflau doi elevi noi. Profesorul i-a întrebat cum îi cheamă.
După nume, erau frați.
— Sunteți frați?
— Da.
— Păi, când v-ați născut?
Anul și luna de naștere ale celor doi frați erau identice. Profesorul, nelămurit, a replicat:
— Frați sunteți, gemeni nu păreți.
Băieții i-au spus profesorului că unul dintre ei este înfiat.
— Care din voi este acela?
— Nici noi nu știm, i-au răspuns băieții. Tatăl nostru zice că a uitat care este cel înfiat…
Iubirea cea mare a Tatălui ne va trata ca pe unicul Său Fiu. Ce bun e Dumnezeu!
Provocare:
Roagă-te astăzi pentru schimbarea inimii unui prieten apropiat!
Ovidiu Băluță
Conferința Oltenia
