Nepolitețea binecuvântată

„Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: «Bun venit!»” (2 Ioan 10)

Ascultă ediția audio aici.

Politețea față de străini este unul dintre cei mai siguri indicatori ai celor șapte ani de acasă. Orice părinte se simte mândru de exercițiul de educație al fiului care dă în mod voluntar binețe celor din jur. Dar pe lângă aceste reguli de bună purtare, în orice vreme părintele înțelept știe că există „străini” față de care nu trebuie manifestată bunăvoință. Lumea postmodernă este plină de acest fel de personaje neavenite, față de care politețea reprezintă un pericol.

După episodul monstruos din 2019 numit Gheorghe Dincă, părinții au sporit frenetic avertizările către copiii lor. Pandemia de coronavirus a dus la o altă etapă de fierbinte consum părintesc cu privire la grija față de străini. Cu toate acestea, străini la fel de periculoși și nemiloși se ascund în filozofia vieții postmoderniste, dar pentru că efectul nefericit nu apare imediat, profilaxia este diluată de o neînțeleaptă îngăduință.

Secularismul este unul dintre aceștia. El vine cu mesajul că viața trebuie despărțită de lucrurile sacre. Materialismul este străinul care spune că materia este prioritară conștiinței. Relativismul pretinde că eliberează prin vestea că nu există adevăr absolut. Deconstructivismul este străinul care aduce dreptatea universală, și anume că toți interpreții Cuvântului au dreptate, indiferent cât de opuse sunt părerile lor. Toți aceștia nu aduc învățătura că Isus a murit pentru păcatele noastre și că va reveni să ne ducă acasă. Ei caută să-L țină afară din existența noastră. Sunt emisarii lui Satana, cărora atâția oameni le spun: „Bun venit!”

Să ne rugăm ca tinerii noștri iubiți să-I deschidă ușa Străinului care bate la ușa inimii ca să devină Prietenul lor veșnic. Numai El îi poate scoate pe toți străinii care le-au inundat viața, așa cum i-a scos pe negustorii ticăloși din Templu. Fie ca Domnul să îi ocrotească și azi de străini!

Provocare:

Dacă ai ocazia, oferă-i unui străin o carte care să îi vorbească despre Isus! Fă-ți timp apoi să te rogi pentru el!

Ilie Cristea
Conferința Transilvania de Nord

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video