„Dar să nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.” (2 Împărați 22:7)
Ascultă ediția audio aici.
Într-o zi, un lăptar primește o citație de la judecătorie, fiindu-i intentat proces de către un brutar, care îl acuza că îl înșală la cântar când îi vinde unt. Într-adevăr, uneori primea 900 de grame de unt, alteori 800 și chiar 750 de grame.
La proces, judecătorul îl întreabă pe lăptar:
— Dumneata ai cântar acasă?
— Nu, nu am.
— Atunci, cum pretinzi că vinzi untul cu kilul?
— Domnule judecător, eu am o balanță. Pun pe o parte a balanței kilul de pâine pe care îl cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până se echilibrează. Cred că nu mai este nevoie de comentarii. Dar este mare nevoie să îndreptăm reflectorul spre noi înșine și să ne cercetăm cu sinceritate. Suntem cinstiți în tot ce facem, în tot ce spunem, în modul cum cheltuim banii, timpul, resursele și îi privăm pe alții de un paner plin cu fapte de iubire?
Atât Biblia, cât și experiența practică declară că viitorul unui copil depinde de educația lui timpurie. Dacă el o aude pe mama lui că a primit un rest mai mare la cumpărăturile făcute și imediat s-a întors și a restituit diferența, în mintea lui este scrisă o lecție de cinste. Dar dacă vine de la școală și îi povestește că a copiat la test, iar mama îl felicită, ea pregătește treptat ruina sufletului propriului ei copil.
Un student la teologie a plecat în vacanță, unde și-a permis tot ce și-a dorit. Apoi, a scris două scrisori: una, prietenului său, căruia i s-a confesat cu amănunte, și alta, directorului, pe care îl asigura de respectarea tuturor regulilor facultății. A închis plicurile, a scris adresele și le-a expediat. Nu întâmplător, plicul cu confesarea a ajuns la director. Ce prestigiu va fi avut el mai departe? „Alegeți mai degrabă sărăcia, reproșurile, separarea de prieteni sau oricare altă suferință decât să vă mânjiți sufletele cu păcat” (SPT, p. 70).
Dragi copii, tineri și părinți, fiți cinstiți față de voi înșivă, față de Dumnezeu și față de semeni! Fiți diamante pentru coroana marelui Împărat!
Doamne, ajută-ne să fim corecți în cele mai mici lucruri și în cele mari, ca să putem oglindi frumusețea Ta în toate!
Provocare:
Citește astăzi din nou Predica de pe Munte din Matei 5–7! Ce principiu de acolo crezi că trebuie să pui în practică începând chiar de astăzi?
Magdalena Toma
Conferința Muntenia