„Mă bucur când mi se zice: «Haidem la Casa Domnului!»” (Psalmii 122:1)
Ascultă ediția audio aici.
Primăvara anului 2020. E început de lună martie. Auzim știri alarmante din China și Italia, dar în ceea ce ne privește suntem încă liniștiți. Viața își continuă cursul normal. Totul se schimbă însă pe data de 11 martie, când autoritățile încep să ia măsuri și în țara noastră. Multe instituții, printre care și bisericile, se închid. Din casele noastre ne gândim la momentul acela în care, cu bucurie, ni se va spune din nou: „Haidem la Casa Domnului!”
Ideea unei biserici închise este tristă. Dar cred că mai trist decât aceasta este gândul de a avea o biserică în care tinerii nu își găsesc plăcerea și locul. Hai să nu lăsăm ca lucrul acesta să se întâmple în bisericile noastre! Hai să îi ajutăm pe tineri să guste bucuria unui program care îi satisface!
„Lucrătorul creștin poate fi un slujitor al lui Hristos care să-i atragă pe copii la Mântuitorul. Prin înțelepciune și tact, el îi poate lega de inima sa, le poate da curaj și nădejde, iar prin harul lui Hristos îi poate vedea transformați în caracter, așa încât să se poată spune despre ei: «A unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu»” (VI, p. 443).
Ca biserică, folosiți-i pe tineri în cadrul programelor! Implicați-i în slujirea muzicală! Faceți din Școala de Sabat pentru copii și tineri o ocazie pe care ei să dorească să nu o piardă! Oferiți-le mesaje pline de putere din Cuvântul vieții! Răspundeți-le onest și competent la frământări și întrebări! Nu uitați să le zâmbiți și, cu înțelepciune, să îi ajutați să se dezvolte frumos!
Tinerii sunt plini de creativitate, de resurse, de talente și de energie. Ei sunt o mare binecuvântare pentru bisericile noastre. Să nu îi pierdem!
Doamne, dă-ne disponibilitatea să îi înțelegem pe tineri și înțelepciunea și priceperea de a le oferi programe publice încântătoare la biserică!
Provocare:
Ia-ți timp să vorbești cu un tânăr despre lucrurile care îi plac sau nu în cadrul programelor oferite de biserica ta! Și, atât cât ține de tine, fă din ea un loc în care tinerii să vină cu drag!
Ramona Andraș
Conferința Banat