„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1)
Ascultă ediția audio aici.
Este dimineața de Sabat în grădina Eden. Adam și Eva pășesc alături de Domnul, care deschide înaintea lor minunile creației. O atmosferă de pace, bucurie și împlinire cuprinde întreaga suflare, ce înalță acum slavă Creatorului…
Astăzi, la mii de ani distanță, această frumoasă imagine s-a estompat. Pierdut printre frământările și căutările zilnice, omul reușește să vadă doar câteva fragmente din promisiunile destinației finale. Efemerul a înlocuit aproape cu totul veșnicia. Identitatea mea de așteptător este marcată de a doua venire a Domnului Hristos și de Sabat, ziua în care îmi arăt recunoștința și mă închin înaintea Celui care îmi susține viața. Îmi reafirm astfel dorul după edenica întâlnire cu Tatăl meu. Este timpul, dacă nu am făcut aceasta până acum, să aduc gândul veșniciei în viața și în familia mea, să fac din regina zilelor săptămânii o adevărată pregustare a întâlnirilor sabatice din cer.
„Domnul Isus”, scrie pana inspirată, „vine să ne prezinte avantajele și minunata imagine a lumii de sus, pentru ca atracțiile cerului să devină familiare gândurilor noastre, iar pe culoarele memoriei noastre să fie atârnate tablourile frumuseții cerești și veșnice” (EUZ, p. 206).
Este făgăduința lui Dumnezeu o realitate pentru tine? Dorești cerul și noul Pământ cu toată ființa ta? Entuziasmul tău este unitatea de măsură a dorinței tale după locul promis. În plus, nu uita că tu ești cel care poate trezi curiozitatea, bucuria și speranța celor ce se află la început de drum! Roagă-te cu cei tineri, citește-le copiilor și vestește lumii întregi promisiunea Domnului! Lumina slavei cerești va încununa atunci ființa ta și fericirea mântuirii va sclipi și în ochii tăi. Întâlnirea cu Regele și Răscumpărătorul tău este tot ce poate fi mai sfânt.
Doamne, deschide-mi ochii Sabat de Sabat, să văd veșnicia venind!
Provocare:
Vorbește-i unui tânăr și descrie-i bucuria zilei închinării pe noul Pământ!
Adrian Petrache
Conferința Banat