Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Ioan 15:5
Ascultă ediția audio aici.
Am văzut adesea că urmașii Domnului neglijează rugăciunea, și în special rugăciunea personală, mult prea mult; că mulți nu-și manifestă credința, pe care au datoria și privilegiul să o manifeste, așteptând adesea după simțăminte pe care numai credința le poate aduce. Simțămintele nu sunt credință; cele două sunt elemente distincte. Credința este partea noastră de făcut, iar simțămintele de bucurie și binecuvântarea sunt partea pe care să o dea Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu vine în suflet prin intermediul credinței vii, iar această credință stă în puterea noastră să o exercităm.
Credința adevărată se bazează pe binecuvântarea promisă și cere împlinirea ei înainte să fie înțeleasă și simțită. Noi trebuie să ne înălțăm cererile în credință dincolo de a doua perdea (a sanctuarului), să ne lăsăm credința să se prindă de binecuvântarea promisă și să o cerem în dreptul nostru. „Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea” (Marcu 11:24). Aceasta este credința, adevărata credință, să credem că primim binecuvântarea înainte de a o conștientiza. Când binecuvântarea promisă este conștientizată și ne bucurăm de ea, credința este înghițită. Dar mulți presupun că vor avea mai multă credință când vor avea parte mai mult de Duhul Sfânt și că nu pot avea credință numai dacă simt puterea Duhului Sfânt. Unii ca aceștia confundă credința cu binecuvântarea pe care o aduce credința.
Cel mai bun moment de a ne exercita credința este atunci când ne simțim părăsiți de Duhul Sfânt. Atunci când norii de întuneric par să se îngrămădească asupra minții, este timpul să lăsăm credința vie să străpungă întunericul și să împrăștie norii.
Credința se bazează pe promisiunile conținute în Cuvântul lui Dumnezeu și numai aceia care ascultă acest Cuvânt pot pretinde glorioasele promisiuni. (…) Noi trebuie să avem mai multă rugăciune personală. Hristos este Vița și noi suntem mlădițele. Și, dacă vrem să creștem și să înflorim, trebuie să ne tragem continuu seva și hrana din Vița cea vie, pentru că, despărțiți de Viță, nu avem nicio putere. – Christian Experience and Teachings of Ellen G. White, pp. 126, 127
Gândesc mai departe
Dacă credința este canalul prin care simțămintele de siguranță ne parvin, cum mi-aș putea reorienta viața pentru a nu mai lua decizii bazate pe emoții, ci pe credința în promisiunile lui Dumnezeu?
