Ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. 1 Petru 1:19
Ascultă ediția audio aici.
Isus a privit victimele nevinovate ale jertfei și a văzut că iudeii făcuseră din marile lor adunări scene de vărsare de sânge și de cruzime. În locul unei umilite pocăințe de păcat, ei înmulțiseră jertfirea de animale, ca și cum Dumnezeu ar fi putut să fie onorat printr-o slujire nemiloasă. Preoții și conducătorii își împietriseră inimile prin egoism și avariție. Simbolurile care arătau către Mielul lui Dumnezeu ajunseseră pentru ei un mijloc de câștig. În felul acesta, în ochii oamenilor, sfințenia serviciului de jertfă fusese în mare parte distrusă. Indignarea lui Isus fusese stârnită. El știa că sângele Său, care foarte curând avea să fie vărsat pentru păcatele lumii, urma să fie tot atât de puțin apreciat de preoți și bătrâni ca sângele animalelor pe care ei îl făceau să curgă necontenit.
Hristos vorbise prin profeți împotriva acestor practici. Samuel spusese: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15:22). (…) Acela care dăduse aceste profeții repeta acum pentru ultima dată avertizarea.
Ca împlinire a profeției, poporul Îl proclamase pe Isus rege al lui Israel. El primise omagiul oamenilor și acceptase rolul de rege. Trebuia să Se poarte întocmai. Știa că eforturile Sale de a reforma o preoție coruptă aveau să fie în zadar. Cu toate acestea, El trebuia să-Și facă lucrarea – acelui popor necredincios trebuia să i se dea dovada misiunii Sale divine.
Încă o dată, privirea pătrunzătoare a lui Isus a trecut pe deasupra curții profanate a Templului. Toți ochii s-au întors spre El. Preot și conducător, fariseu și neevreu L-au privit cu uimire și teamă pe Acela care stătea în fața lor în maiestatea Împăratului cerului. Dumnezeirea a străfulgerat prin natura umană, conferindu-I lui Hristos o demnitate și o slavă pe care El nu le mai manifestase înainte. (…) Hristos a vorbit cu o putere care i-a zguduit pe oameni ca o furtună puternică. „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Glasul Lui a sunat ca o trâmbiță în Templu. – Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 590, 591
Gândesc mai departe
Când am simțit și eu indignarea sfântă manifestată de Isus în Templu?
