Vor primi cu cinste pe fiul meu. Matei 21:37
Ascultă ediția audio aici.
Cu o inimă de tată, Dumnezeu S-a purtat cu îngăduință cu poporul Său. El a făcut apel la iudei prin intermediul acordării și retragerii binecuvântărilor. Cu răbdare, Dumnezeu le arăta păcatele, iar în îndelunga Sa răbdare aștepta ca ei să le recunoască. Le trimitea soli și profeți pentru a le transmite că ei Îi aparțineau lui Dumnezeu, dar, în loc să fie bine primiți, aceștia erau tratați ca niște dușmani. Oamenii i-au persecutat și i-au ucis. Dumnezeu a continuat să le trimită alți mesageri, dar aceștia au fost tratați ca și primii, doar că prin manifestarea unei uri și mai înverșunate.
Ca o ultimă încercare, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, spunând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” (Matei 21:37). Dar împotrivirea lor îi făcuse răzbunători și și-au zis unii altora: „Iată moștenitorul; veniți să-l omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea lui” (Matei 21:38).
Conducătorii evrei nu L-au iubit pe Dumnezeu, de aceea s-au despărțit de El și I-au respins toate propunerile de soluționare corectă. Domnul Hristos, Preaiubitul lui Dumnezeu, a venit să revendice drepturile Proprietarului viei, dar gospodarii L-au tratat cu un dispreț evident, spunând: „Nu vrem ca acest om să domnească peste noi.” Ei au invidiat frumusețea de caracter a Domnului Hristos. Modul Său de a-i învăța pe oameni era cu mult superior modului lor, iar ei se temeau de succesul Său. El li s-a opus, le-a demascat ipocrizia și le-a arătat care sunt rezultatele sigure ale demersului lor. Acest fapt îi înfuria până la pierderea rațiunii. Conducătorii iudei îndurau mustrările pe care nu le puteau aduce la tăcere. Detestau standardul înalt de neprihănire pe care Domnul Hristos îl prezenta permanent. Ei vedeau că învățătura Lui îi plasa într-o situație în care egoismul lor putea fi demascat și, prin urmare, s-au hotărât să-L ucidă. Acești conducători au urât exemplul Său de evlavie și credincioșie și spiritualitatea înaltă pe care o evidenția în tot ce făcea. Întreaga Sa viață era o mustrare la adresa egoismului lor, iar când au fost supuși unei ultime încercări, o încercare ce însemna fie ascultarea, care duce la viață veșnică, fie neascultarea, care duce la moarte veșnică, ei L-au respins pe Sfântul lui Israel. Când li s-a cerut să aleagă între Domnul Hristos și Baraba, au strigat: „Sloboade-ne pe Baraba” (Luca 23:18). Iar când Pilat a întrebat: „Dar ce să fac cu Isus?”, ei au strigat cu furie: „Să fie răstignit” (Matei 27:22). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 293, 294
Gândesc mai departe
Când am încercat să înăbuș vocea lui Isus pentru că mustra un anumit păcat preferat din viața mea? Există vreo diferență între mine și mulțimea care striga: „Răstignește-L”?
