Dar, mai întâi, trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.
Luca 17:25
Bogăția este o putere cu care poți să faci bine sau poți să faci rău. Dacă este corect folosită, devine o sursă de continuă recunoștință, deoarece darurile lui Dumnezeu sunt apreciate și Dătătorul este recunoscut prin utilizarea lor așa cum a intenționat Dumnezeu. Cei care Îl jefuiesc pe Dumnezeu neimplicându-se financiar în lucrarea Sa și în cea pentru săraci vor avea de înfruntat pedeapsa dreptății Sale. Tatăl nostru ceresc, Cel care ne-a încredințat orice dar bun, are milă de neștiința, slăbiciunea și starea noastră disperată. Ca să ne salveze de la moarte, El L-a dat de bunăvoie pe Fiul Său preaiubit. El cere de la noi tot ce noi pretindem că ne aparține. A-i neglija pe săracii în suferință înseamnă a-L neglija pe Hristos, întrucât El ne spune că săracii sunt reprezentanții Săi pe pământ. (…)
Atunci când săracii Domnului sunt neglijați și uitați sau când sunt întâmpinați cu o privire rece și cuvinte aspre, cel vinovat de aceste lucruri să nu uite că în felul acesta el Îl neglijează pe Hristos în persoana sfinților Săi. Mântuitorul nostru Își identifică interesul cu cel al omenirii suferinde. După cum inima unui părinte se simte atrasă cu o duioșie plină de milă de cel care suferă din mica lui turmă, tot astfel și inima Mântuitorului empatizează cu cei mai săraci și mai umili dintre copiii Săi pământești. El i-a așezat printre noi ca să ne trezească în inimă acea dragoste pe care o simte El față de cei suferinzi și oprimați și va lăsa să cadă pedepsele Sale peste oricine îi nedreptățește, îi tratează cu dispreț sau abuzează de ei.
Să nu uităm că Isus a luat în inima Lui toate durerile și întristările, sărăcia și suferința oamenilor și le-a făcut parte a experienței Sale. Deși era Prințul vieții, nu S-a identificat cu cei mari și onorați, ci cu cei umili, asupriți și suferinzi. El a fost Nazarineanul disprețuit. Nu a avut unde să-Și plece capul. S-a făcut sărac de dragul nostru, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogați. Acum, El este Împăratul slavei și, dacă ar veni încoronat cu maiestate, milioane de oameni L-ar omagia. Toți s-ar întrece în a-I aduce onoruri și s-ar strădui să fie în prezența Sa. Acum ni se oferă ocazia să Îl primim pe Hristos în persoana sfinților Săi. (Mărturii pentru biserică, vol. 4, pp. 620, 621)
Ce aș putea face astăzi pentru a ușura suferințele săracilor din localitatea mea? Cum i-aș putea motiva și pe alții să mi se alăture în această faptă de slujire?