Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
Ioan 3:19
Trimițându-i pe cei șaptezeci, Isus le-a poruncit, ca și celor doisprezece, să nu insiste să rămână acolo unde nu erau bine primiți. „În orice cetate veți intra, și nu vă vor primi”, a zis El, „să vă duceți pe ulițele ei și să ziceți: «Scuturăm împotriva voastră chiar și praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuși să știți că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.»” Ei nu trebuiau să facă lucrul acesta din resentimente sau pentru că le fusese rănită demnitatea, ci pentru a arăta cât de grav este să respingem solia Domnului sau pe solii Săi. Respingerea slujitorilor Domnului înseamnă respingerea lui Hristos. (…)
Acelor orașe aglomerate din jurul Mării Galileei li se oferiseră cele mai bogate binecuvântări ale cerului. Zi după zi, Domnul vieții umblase prin mijlocul lor. Slava lui Dumnezeu, pe care profeții și împărații doriseră să o vadă, strălucise asupra mulțimilor care se adunau pe urmele Mântuitorului. Totuși oamenii refuzaseră Darul ceresc.
Cu o mască de prudență, rabinii îi avertizaseră pe oameni să nu accepte noile doctrine aduse de acest Învățător, deoarece teoriile și practicile Lui nu se potriveau cu învățăturile din bătrâni. Oamenii au crezut ce au spus preoții și fariseii, în loc să caute să înțeleagă singuri cuvântul lui Dumnezeu. Ei îi onorau pe preoți și pe conducători, în loc să-L onoreze pe Dumnezeu, și respingeau adevărul ca să poată ține propriile tradiții. Mulți fuseseră impresionați și aproape convinși, dar nu și-au urmat aceste convingeri și n-au fost considerați de partea lui Hristos. Satana și-a prezentat ispitele până când lumina a început să pară întuneric. În felul acesta, mulți au respins adevărul care s-ar fi dovedit salvarea sufletului lor.
Martorul credincios zice: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apocalipsa 3:20). Fiecare avertizare, fiecare mustrare și fiecare îndemn din Cuvântul lui Dumnezeu sau prin trimișii Săi reprezintă o bătaie la ușa inimii. Glasul lui Isus este cel care cere să intre. (…) Dacă sunt disprețuite astăzi, îndemnurile din partea Duhului Sfânt nu vor mai fi așa de puternice mâine. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 489, 490)
Exodul 34:7 ne aduce aminte că avem un Dumnezeu iertător, dar care nu trece cu vederea păcatul. Cum recuperează El pe cineva a cărui viață a fost marcată de greșeli repetate?
