Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.
Galateni 6:2
Ascultă ediția audio aici.
Toate actele de vindecare ale Domnului Hristos au dovedit puterea iubirii și numai dacă suntem părtași, prin credință, la această iubire putem fi unelte pentru lucrarea Lui. Dacă neglijăm să ne unim cu Hristos într-o legătură divină, torentul de energie dătătoare de viață nu se poate revărsa în valuri bogate dinspre noi spre oameni. Au fost locuri unde Însuși Hristos nu a putut face multe fapte mari, din cauza necredinței. La fel și acum, necredința desparte biserica de Ajutorul ei divin. Ea nu se prinde cu putere de realitățile veșnice. Din cauza lipsei de credință, Dumnezeu este dezamăgit și privat de slava Lui.
Numai când lucrează pentru Hristos, biserica are promisiunea prezenței Lui. Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, a zis El „și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Una dintre primele condiții pentru primirea puterii Lui este aceea de a lua jugul Lui. Viața bisericii în sine depinde de devotamentul cu care îndeplinește această misiune dată de Domnul. A neglija această lucrare înseamnă, cu siguranță, a atrage slăbiciunea și decăderea spirituală. Acolo unde nu este lucrare vie pentru alții, iubirea se stinge, iar credința slăbește.
Hristos vrea ca slujitorii Săi să fie educatori ai bisericii în lucrarea de răspândire a Evangheliei. Ei trebuie să-i învețe pe membrii bisericii cum să caute și să salveze ce este pierdut. Dar această lucrare o fac? Vai, cât de mulți se străduiesc să aprindă scânteia de viață din biserica ce e gata să moară! Cât de multe biserici sunt îngrijite ca niște mielușei bolnavi de către aceia care ar trebui să caute oile pierdute! Şi, în timpul acesta, milioane și milioane pier fără Hristos.
Până în adâncurile ei de nepătruns a fost mișcată iubirea divină de preocuparea pentru binele oamenilor, iar îngerii se miră când îi văd pe cei care au primit o iubire atât de mare cum au o recunoștință atât de superficială. Îngerii se miră cât de puțin apreciază oamenii iubirea lui Dumnezeu. Cerul este indignat de neglijența dovedită de oameni. Am vrea să știm cum o privește Hristos? Ce ar simți o mamă și un tată dacă ar ști că fiul lor, pierdut în zăpadă și frig, a fost trecut cu vederea și lăsat să piară de aceia care ar fi putut să-l salveze? N-ar fi cumplit de întristați și peste măsură de indignați? Nu i-ar denunța ei pe ucigașii aceia cu o mânie aprinsă ca lacrimile lor și fierbinte ca iubirea lor? Suferințele oricărui om sunt suferințele copilului lui Dumnezeu, iar aceia care nu întind o mână de ajutor semenilor lor gata să piară provoacă mânia Lui îndreptățită. Aceasta este mânia Mielului. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 825)
Nu cumva îmi lipsește prezența lui Isus din cauză că eu neglijez lucrarea Lui?
