Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.
Ioan 14:30
Ascultă ediția audio aici.
O „vreme de strâmtorare cum n-a mai fost” niciodată va veni curând peste noi. Vom avea nevoie de o experiență pe care acum n-o avem și pe care mulți sunt prea comozi să o dobândească. De obicei, încercarea la care te aștepți pare mai mare decât este în realitate, dar acest lucru nu este valabil și în ceea ce privește criza care ne așteaptă. Nici cea mai bogată imaginație nu poate concepe amploarea acelui chin cumplit. Atunci, în timpul acelei mari încercări, fiecare suflet va trebui să stea singur înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă „ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor” (Ezechiel 14:20).
Acum, în timp ce Isus, ca Mare-Preot al nostru, face ispășire pentru noi, trebuie să încercăm să devenim desăvârșiți în El. Mântuitorul nostru n-a putut fi determinat să cedeze puterii ispitei nici măcar printr-un gând. Satana găsește în inimile omenești câte un loc pe unde poate să intre; o anumită dorință păcătoasă este nutrită și, prin intermediul ei, ispitele lui pot să-și manifeste puterea. Hristos a declarat despre Sine: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i ofere posibilitatea să câștige confruntarea. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era niciun păcat pe care Satana să-l fi putut folosi în avantajul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți cei care vor rezista în timpul crizei viitoare.
Încă de pe acum trebuie să ne despărțim de păcat, prin credința în sângele ispășitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru drag ne invită să ne alăturăm Lui, să unim slăbiciunea noastră cu tăria Lui, neștiința noastră, cu înțelepciunea Lui, nevrednicia noastră, cu meritele Lui. Providența lui Dumnezeu este școala în care trebuie să învățăm blândețea și smerenia lui Isus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe care am alege-o noi – care pare mai ușoară și mai plăcută –, ci adevăratele ținte ale vieții. Depinde de noi dacă vom coopera sau nu cu mijloacele pe care le folosește Cerul în procesul de formare a caracterului nostru după Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna acest proces decât cu riscul de a-și pune sufletul în cel mai mare pericol. (Tragedia veacurilor, pp. 622, 623)
La ce păcat preferat trebuie să renunț? Cum să-mi unesc slăbiciunea din acest domeniu al vieții mele cu puterea oferită de Isus?
