O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
Psalmii 107:8
Ascultă ediția audio aici.
Când creștinii s-ar aduna și ar vorbi despre iubirea lui Dumnezeu și despre prețioasele adevăruri ale răscumpărării, inima li s-ar înviora și ei s-ar încuraja unii pe alții. În fiecare zi putem afla tot mai multe despre Tatăl nostru ceresc, dobândind o înnoită experiență a harului Său; apoi, vom dori să vorbim despre iubirea Lui și, făcând acest lucru, inima noastră va fi încălzită și încurajată. Dacă am gândi și am vorbi mai mult despre Domnul Hristos și mai puțin despre noi înșine, am simți mai mult prezența Sa.
Dacă n-am face altceva decât să ne gândim la Dumnezeu ori de câte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, atunci L-am păstra întotdeauna în gândurile noastre și am simți o plăcere deosebită să-I vorbim și să-I aducem laudă. Vorbim despre lucrurile trecătoare pentru că ne interesează. Vorbim despre prietenii noștri pentru că îi iubim și împărțim cu ei bucuriile și necazurile noastre. Totuși avem un motiv infinit mai bun să-L iubim pe Domnul Dumnezeu decât pe prietenii noștri pământești. A-L așeza pe Dumnezeu în centrul gândurilor noastre, a vorbi despre bunătatea lui Dumnezeu și a le spune altora despre puterea Sa ar trebui să fie pentru noi lucrul cel mai natural din lume. Darurile bogate pe care le-a revărsat El asupra noastră nu ne-au fost date cu scopul de a ne absorbi atât de mult gândurile și afecțiunea încât să nu mai rămână nimic pentru Dumnezeu; ele ar trebui să ne reamintească întotdeauna de El și să ne lege de Binefăcătorul nostru ceresc prin legături de iubire și recunoștință. Noi ne ocupăm prea mult de cele de jos. Să ne ridicăm ochii spre ușa deschisă a sanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu strălucește pe fața Domnului Hristos, care „poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25)!
Trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu mai mult pentru „bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor” (Psalmii 107:8). Actele noastre de devoțiune nu ar trebui să constea numai din cerut și primit. Să nu ne gândim în permanență la nevoile noastre și niciodată la binecuvântările pe care le primim! Noi nu spunem niciodată că am cerut prea mult, dar suntem prea zgârciți atunci când trebuie să mulțumim. Primim fără încetare harul lui Dumnezeu și, cu toate acestea, cât de puțină recunoștință Îi arătăm, cât de puțin Îl lăudăm pentru ce a făcut pentru noi! (Rugăciunea, p. 287)
Este vreo legătură între lucrurile despre care îmi place să vorbesc și Dumnezeul pe care pretind că Îl iubesc?
