CREATOR AL LUMII

Pentru noi, nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile și prin El și noi.
1 Corinteni 8:6

Ascultă ediția audio aici.

Sila și Timotei au venit „din Macedonia” să-l ajute pe Pavel și au lucrat împreună pentru neevrei. Atât pentru păgâni, cât și pentru evrei, Pavel și tovarășii lui L-au predicat pe Hristos ca Mântuitor al omenirii căzute. Evitând orice argumentație complicată și exagerată, solii crucii au insistat pe însușirile Creatorului lumii, Conducătorul suprem al universului. Cu inimile aprinse de iubire față de Dumnezeu și Fiul Său, ei au făcut apel la păgâni să privească sacrificiul infinit făcut în favoarea oamenilor. Ei știau că, dacă aceia care bâjbâiseră în întunericul păgânismului ar putea să vadă strălucind lumina de la crucea de pe Golgota, atunci ei ar putea fi atrași la Mântuitorul. (…)

Slujitorii Evangheliei din Corint și-au dat seama de teribilele pericole ce ame­nințau sufletul acelora pentru care ei lucrau și, cu simțământul răspunderii care apăsa asupra lor, au prezentat adevărul așa cum este în Isus. Mesajul lor era clar, limpede și hotărât – un miros de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Și Evanghelia era prezentată nu numai prin cuvintele, ci și prin faptele lor zilnice. (…)

Ura cu care evreii îi priviseră întotdeauna pe apostoli se intensificase acum. Convertirea și botezarea lui Crisp au avut ca urmare înverșunarea în loc de convingerea acestor încăpățânați opozanți. Ei nu puteau aduce argumente împotriva predicii lui Pavel și, în lipsă de asemenea dovezi, au recurs la înșelăciune și la atacuri pline de răutate. Și-au bătut joc de Evanghelie și de Numele lui Isus. În oarba lor mânie, niciun cuvânt nu era prea aspru, nicio invenție prea josnică pentru a fi folosită de ei. Ei nu puteau nega că Hristos săvârșise minuni, dar afirmau că le săvârșise prin puterea lui Satana și, îndrăzneți, afirmau că lucrările minunat săvârșite de Pavel erau făcute prin același mijloc. (Faptele apostolilor, pp. 248, 249)

Cum să-L fac cunoscut pe Hristos celor care ar putea să fie ostili față de religie?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor