Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.
2 Corinteni 8:9
Ascultă ediția audio aici.
O lume întreagă trebuie să fie avertizată. Nouă ne este încredințată această misiune. Oricât ar costa, trebuie să punem în practică adevărul. Trebuie să stăm ca exemple de sacrificiu, fiind la nevoie dispuși să suferim chiar pierderea vieții în slujba lui Dumnezeu. O mare lucrare este de făcut într-un timp scurt. Avem nevoie să ne înțelegem lucrarea și să o îndeplinim cu devotament. Fiecare dintre cei care vor fi încoronați ca biruitori în cele din urmă Îl vor fi slujit pe Dumnezeu printr-un efort nobil și hotărât și vor câștiga dreptul de a fi îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos. A intra în cruciada împotriva lui Satana purtând steagul însângerat și măreț al crucii lui Hristos – iată datoria fiecărui creștin!
Această misiune cere sacrificiu de sine. Renunțarea de sine și crucea se află de-a lungul întregului parcurs al vieții. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Cei care își asigură bogățiile acestei lumi sunt obligați să recurgă la sacrificiu și muncă din greu. Cei care caută răsplata veșnică s-ar putea oare gândi că ei nu trebuie să facă niciun sacrificiu?
Predica cel mai greu de rostit și cel mai dificil de pus în practică este renunțarea de sine. Eul păcătosului egoist închide ușa binelui pe care l-ar fi putut face și care nu este făcut din cauză că banii sunt investiți în scopuri egoiste. Este imposibil ca cineva să rămână în grația divină și să se bucure de comuniune cu Salvatorul său, dar în același timp să fie indiferent la nevoile semenilor care nu au viața în Isus Hristos și pier în păcatele lor. Hristos ne-a lăsat un exemplu minunat de sacrificiu de sine. El nu Și-a făcut pe plac lui Însuși, ci Și-a cheltuit viața în slujirea altora. Hristos a făcut sacrificii la fiecare pas, sacrificii pe care niciunul dintre urmașii Săi nu va fi vreodată capabil să le facă, întrucât nu s-a aflat niciodată în poziția pe care o avea El înainte de a veni pe acest pământ. El era Comandantul oștirii cerești, dar a coborât aici ca să sufere pentru păcătoși. A fost bogat, dar, de dragul nostru, a devenit sărac astfel ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi îmbogățiți. Pentru că ne-a iubit, Și-a lăsat gloria deoparte și a luat formă de slugă. (Review and Herald, 31 ianuarie 1907)
Cine din casa, biserica sau localitatea mea are nevoie astăzi de slujirea mea neegoistă?