SURSĂ A PUTERII SPIRITUALE

Se satură de belșugul Casei Tale și-i adăpi din șuvoiul desfătărilor Tale.
Psalmii 36:8

Ascultă ediția audio aici.

Dacă sunt acceptate îndrumările Domnului Isus și ajung să ne domine, El este pentru noi o prezență constantă, care exercită control asupra gândurilor, ideilor și faptelor noastre. Mintea ne este impregnată de învățătura celui mai mare Educator pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Conștientizarea responsabilității și influenței umane ne determină perspectiva asupra vieții și îndatoririlor zilnice. Pentru noi, Isus Hristos este totul – primul, ultimul, supremul în toate. Isus Hristos, Duhul Său, caracterul Său, pătrunde în absolut orice; sunt urzeala și firul de bătătură, însăși țesătura întregii noastre ființe. Cuvintele lui Hristos sunt duh și viață. (…) Sinele este mort, dar Hristos este un Mântuitor viu. Când continuăm să privim la Isus, reflectăm chipul Său pentru toți cei ce se află în jurul nostru. Nu ne mai oprim să ne gândim la dezamăgirile noastre și nici măcar nu mai putem vorbi despre ele, deoarece privirile ne sunt atrase spre un tablou mult mai plăcut – iubirea prețioasă a lui Isus. (…)

Ce i-a spus Domnul Hristos samaritencei la fântâna lui Iacov? „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viață veșnică.” Apa la care Se referea Domnul Hristos era dezvăluirea harului Său în cuvânt; Duhul Său, învățătura Sa constituie un izvor îndestulător pentru fiecare suflet. (…) În Domnul Hristos este plinătatea unei fericiri nesfârșite. Dorințele, plăcerile și amuzamentele lumii nu împlinesc niciodată nevoile sufletului și nici nu-l vindecă. (…)

Prezența plină de har a lui Hristos în Cuvântul Său i se adresează întotdeauna sufletului și este reprezentată ca izvorul de apă vie care înviorează sufletul însetat. Este privilegiul nostru să avem un Mântuitor viu și prezent. El este sursa puterii spirituale puse în interiorul nostru, iar influența Sa se va revărsa prin intermediul cuvintelor și al faptelor, înviorându-i pe toți cei din sfera noastră de influență și trezind în ei aspirația și dorința după putere și puritate, după sfințenie și pace și după acea bucurie care nu aduce nicio întristare odată cu ea. Acesta este rezultatul locuirii Mântuitorului în noi. (Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp.  89, 390)

Ce sursă contrafăcută de putere spirituală sunt ispitit să încerc?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video