Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o (…)?
Evrei 2:3
Ascultă ediția audio aici.
Când nu se află sub controlul Cuvântului și al Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, oamenii sunt robi ai lui Satana, iar noi nu știm până unde îi poate duce el în păcat. Patriarhul Iacov i-a privit pe aceia care simțeau plăcere în nelegiuire. El a văzut care va fi rezultatul asocierii cu ei și, inspirat de Duhul, a exclamat: „Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!” (Geneza 49:6). El dă semnalul de alarmă pentru a avertiza fiecare suflet în privința acestor asocieri. Apostolul Pavel repetă avertizarea: „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului” (Efeseni 5:11). „Nu vă înșelați: «Tovărășiile rele strică obiceiurile bune»” (1 Corinteni 15:33).
Când se încrede în strategiile lumești și în invențiile omenești, în loc să se încreadă în Domnul Dumnezeul lui Israel, sufletul este înșelat. Poate omul să găsească un mai bun îndrumător decât Domnul Isus? Un mai bun sfătuitor în mijlocul îndoielii și al încercării? O mai bună apărare în vreme de pericol? A lăsa deoparte înțelepciunea lui Dumnezeu în favoarea înțelepciunii omenești este o amăgire care distruge sufletul.
Dacă doriți să vedeți ce vor face oamenii când resping influența harului lui Dumnezeu, uitați-vă la scena din sala de judecată, când gloata înfuriată, condusă de preoții și bătrânii iudeilor, a cerut viața Fiului lui Dumnezeu. Priviți-L pe Suferindul divin stând alături de Baraba, iar pe Pilat întrebând pe cine să elibereze. Strigătul aspru, amplificat de sute de voci pătimașe inspirate de Satana, a fost: „La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!” (Luca 23:18). Iar când Pilat a întrebat ce ar trebui să fie făcut cu Isus, ei au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” (Luca 23:21)
Natura umană de atunci este aceeași natură umană și acum. Când Remediul divin care salvează și înnobilează natura umană este disprețuit, aceeași atitudine continuă să existe în inima oamenilor, iar noi nu ne putem încrede în îndrumarea lor și în același timp să Îi rămânem devotați lui Hristos. (Solii alese, vol. 2, pp. 129, 130)
Cum aș putea să-i deosebesc pe cei care au atitudinea lui Hristos de cei care nu o au?
