Oare nu este El fiul tâmplarului?
Matei 13:55
Ascultă ediția audio aici.
O mare parte din cei care declară că Îl caută pe Hristos ar face ca și fariseii, care își doreau tăcerea ucenicilor, pentru ca ei categoric să strige: „Fanatism! Mesmerism! Mesmerism!” Iar ucenicii care își vor întinde pe jos hainele și ramuri de palmier vor fi considerați ostentativi și lipsiți de judecată. Dumnezeu va avea însă un popor pe pământ care să nu fie atât de rece și mort, ci unul care să-L poată lăuda și slăvi. El va primi glorie de la unii, iar dacă cei pe care i-a ales El, cei care păzesc poruncile Lui, vor tăcea, atunci pietrele vor striga.
Isus vine, dar nu cum a făcut-o la prima venire, ca un prunc în Betleem, nu cum a intrat călare pe măgăruș în Ierusalim, când ucenicii L-au lăudat pe Dumnezeu cu glas tare și au strigat „Osana”, ci în slava Tatălui și cu toată suita îngerilor sfinți, care Îl însoțesc în drumul Său spre Pământ. Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinții răbdători Îl vor aștepta și se vor uita spre cer, așa cum se uitau bărbații galileeni când El S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinți, cei care au urmat în toate blândul Model, vor exclama cu o bucurie entuziastă în timp ce-L privesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui.” Şi ei vor fi preschimbați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță” – acea trâmbiță care îi trezește pe sfinții care dorm și îi cheamă din paturile lor de țărână, îmbrăcați în nemurire slăvită și strigând: „Biruință! Biruință asupra morții și a mormântului!” Sfinții schimbați sunt apoi luați împreună cu îngerii pentru a-L întâmpina pe Domnul în aer, pentru a nu mai fi niciodată despărțiți de obiectul iubirii lor.
Cu o perspectivă ca aceasta, cu o speranță atât de glorioasă, cu o asemenea răscumpărare câștigată de Hristos pentru noi cu prețul propriului Său sânge, oare am putea noi să tăcem? Nu-L vom lăuda noi pe Dumnezeu cu glas tare, așa cum au făcut-o ucenicii când Isus intra călare în Ierusalim? Nu este perspectiva noastră cu mult mai glorioasă decât a fost a lor? Atunci cine să îndrăznească să ne oprească să-I dăm slavă lui Dumnezeu, chiar cu glas tare, când avem o astfel de speranță, umplută de nemurire și plină de slavă? Noi am gustat din puterile lumii viitoare și ne dorim mai mult. Întreaga mea ființă strigă după viul Dumnezeu și nu voi fi mulțumită până nu mă voi umple de toată plinătatea Sa. (Scrieri timpurii, pp. 109, 110)
Cât de vocal Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru binecuvântata speranță pe care o am în Isus?
