Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
1 Ioan 3:1
Ascultă ediția audio aici.
Rabinii aveau o zicală cum că în cer este bucurie atunci când este nimicit cineva care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, dar Domnul Isus i-a învățat pe oameni că nimicirea este o acțiune străină pentru Dumnezeu. Satisfacția întregului cer constă în refacerea chipului lui Dumnezeu în sufletul acelora pe care i-a creat.
Când încearcă să se întoarcă la Dumnezeu, cel care a rătăcit departe de El, în lumea păcatului, va avea de înfruntat critica și neîncrederea. Unii se vor întreba cu îndoială dacă pocăința lui este adevărată sau vor șopti: „Nu este statornic. Nu cred că va rezista.” Aceste persoane nu fac lucrarea lui Dumnezeu, ci lucrarea lui Satana, care este pârâșul fraților. Prin criticile lor, cei răi speră să descurajeze acel suflet și să-l îndepărteze și mai mult de speranța mântuirii și de Dumnezeu. Păcătosul care se pocăiește trebuie să mediteze la bucuria pe care o are cerul pentru întoarcerea celui pierdut. Să-și găsească liniștea sufletească în iubirea lui Dumnezeu și în niciun caz să nu se descurajeze din cauza disprețului și suspiciunii fariseilor.
Rabinii au înțeles parabola Domnului Hristos ca aplicându-li-se vameșilor și păcătoșilor. Dar ea are și o semnificație mai cuprinzătoare. Prin oaia pierdută, Domnul Hristos nu îi reprezenta numai pe cei păcătoși, în mod individual, ci și întreaga lume apostată și ruinată de păcat. Această lume este doar un atom în universul vast peste care domnește Dumnezeu, totuși această mică lume căzută în păcat – această oaie pierdută – este mult mai prețioasă în ochii Săi decât sunt cele nouăzeci și nouă care nu s-au înstrăinat niciodată de staul. Domnul Hristos, Comandantul iubit din curțile cerești, S-a înjosit din poziția Sa înaltă, a lăsat la o parte slava pe care o avea la Tatăl, ca să salveze această lume pierdută. În acest scop, El a părăsit lumile cerești necăzute ca să fie „străpuns pentru păcatele noastre” și „zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5). Dumnezeu S-a dat pe Sine, prin Fiul Său, ca să poată avea bucuria de a primi înapoi oaia pierdută. „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:1). (Parabolele Domnului Hristos, pp. 190, 191)
Când a fost ultima dată când Cerul s-a bucurat că regret comiterea unui anumit păcat?
