Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.”
Ioan 7:46
Ascultă ediția audio aici.
După învestitura ucenicilor, Hristos a prezentat Predica de pe munte. Acest discurs a fost rostit pentru oameni pentru a-l considera legea datoriei lor și lumina cerului, speranța lor și consolarea lor în perioade de disperare. Este binecuvântarea cerului pentru lume – o voce de la tronul lui Dumnezeu. Aici, Prințul predicatorilor, Maestrul învățător, rostește cuvintele pe care TatăI I le-a dat să le spună. El este Înțelepciunea eternă care era cu Tatăl înainte ca lumea să fi fost creată. Hristos Îl cunoaște pe Tatăl pentru că este una cu El.
Fericirile constituie salutul lui Hristos nu numai pentru cei care cred, ci pentru întreaga familie umană. Pentru un moment, El pare că a uitat că Se află în lume, nu în cer, și folosește salutul familiar pentru lumea de lumină. Binecuvântările se rostogolesc de pe buzele Sale ca un torent bogat de viață, zăgăzuit de multă vreme.
Hristos ne lasă fără niciun dubiu în ce privește trăsăturile de caracter pe care El totdeauna le recunoaște și le binecuvântă. Întorcându-Se de la ambițioșii preferați ai lumii, El Se îndreaptă spre cei pe care aceștia îi renegau, declarându-i binecuvântați pe toți cei care primesc lumina și viața Sa. Săracilor în duh, celor blânzi, celor umili, celor îndurerați, celor disprețuiți și persecutați, El le deschide brațele Sale de adăpost, spunând: „Veniți la Mine (…) și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Hristos poate privi la nefericirea lumii fără nicio umbră de regret că a creat ființele umane. El vede în inima oamenilor mai mult decât păcat și nefericire. În înțelepciunea Sa infinită, vede posibilitățile oamenilor, înălțimile pe care ei le pot atinge. El știe că, deși ființele umane au abuzat de binecuvântările primite și au distrus demnitatea dată lor de Dumnezeu, totuși Creatorul poate fi glorificat prin răscumpărarea lor.
Această predică este un exemplu de mod în care trebuie să dăm învățătura. Câte dureri a fost nevoie să îndure Hristos pentru a face tainele să nu mai fie taine, ci adevăruri clare, simple. În învățăturile Sale nu este nimic vag, nimic greu de înțeles.
„Apoi a început să vorbească și să-i învețe” (Matei 5:2). Cuvintele Sale nu erau spuse nici în șoaptă, nici cu țipete aspre și neagreabile. Vocea Sa era ca o voce venită de la tronul lui Dumnezeu. El vorbea cu o rostire clară și empatică și cu o forță solemnă și convingătoare. (Scrisoarea 96, 1902)
Ce învăț din modul în care Isus prezenta adevărul?
