PIATRĂ LEPĂDATĂ

El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.
Faptele apostolilor 4:11

Ascultă ediția audio aici.

Plin de curaj sfânt și cu puterea Duhului Sfânt, Petru a declarat fără teamă: „Să știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel: Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. El este «piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului». În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

Această curajoasă apărare, în care Petru exprima care era sursa puterii sale, i-a speriat pe conducătorii evreilor. Ei își închipuiseră că ucenicii, nefiind decât niște pescari neșcoliți, vor fi copleșiți de teamă și confuzie când vor fi aduși înaintea sinedriului. În schimb, martorii au vorbit așa cum ar fi vorbit Hristos, cu o putere convingătoare, care i-a adus la tăcere pe adversari. Nu era nici urmă de teamă în glasul lui Petru când a declarat despre Hristos: „El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”

Petru a folosit aici o figură de stil obișnuită preoților. Profeții vorbiseră despre piatra lepădată și chiar Domnul Hristos, adresându-Se cu o ocazie preoților și conducătorilor, spusese: „N-ați citit niciodată în Scripturi că «Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri»? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera” (Matei 21:42-44).

Când au auzit cuvintele fără teamă rostite de Petru, preoții „au priceput că fuseseră cu Isus”. După schimbarea la față a lui Isus, despre ucenici este scris că, la sfârșitul acestei scene minunate, „nu au văzut pe nimeni decât numai pe Isus”. (Matei 17:8, BTF). „Numai pe Isus” – în aceste cuvinte este exprimat secretul vieții și puterii ce a marcat istoria bisericii primare. Când au auzit pentru prima dată cuvintele lui Hristos, ucenicii și-au simțit nevoia de El. (Faptele apostolilor, pp. 63, 64)

Cum aș putea să fac din principiul „numai pe Isus” principiul călăuzitor al vieții mele?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor