Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
Isaia 53:3
Ascultă ediția audio aici.
În providența lui Dumnezeu, Ioan a fost așezat acolo unde Hristos putea să-i dea o minunată descoperire despre Sine și despre adevărul Lui dumnezeiesc pentru iluminarea bisericilor.
Exilându-l pe Ioan, dușmanii adevărului au sperat să aducă la tăcere pentru totdeauna glasul credinciosului martor al lui Dumnezeu, dar pe Patmos ucenicul a primit o solie a cărei influență avea să continue să consolideze biserica până la sfârșitul timpului. Deși neeliberați de răspunderea faptelor lor rele, cei care l-au exilat pe Ioan au devenit unelte în mâna lui Dumnezeu, pentru a aduce la îndeplinire planul Cerului și însuși efortul de a stinge lumina a pus adevărul într-o poziție mai vizibilă.
A fost într-o zi de Sabat când Domnul slavei S-a arătat apostolului exilat. Sabatul era păzit de Ioan cu aceeași sfințenie pe Patmos ca atunci când le predica oamenilor în orașele și cetățile Iudeei. El cerea împlinirea în dreptul lui a prețioaselor promisiuni făcute cu privire la această zi: „În ziua Domnului eram în Duhul”, scrie Ioan. „Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: «Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă…» M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. Și în mijlocul celor șapte sfeșnice pe cineva care semăna cu Fiul omului” (Apocalipsa 1:10-13).
Acest ucenic iubit a fost foarte favorizat. El Îl văzuse pe Domnul său în Ghetsimani, cu fața pătată de stropii de sânge ai chinului de moarte și „atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor” (Isaia 52:14)! Îl văzuse în mâinile soldaților romani îmbrăcat cu o veche mantie purpurie și purtând pe cap o coroană de spini. Îl văzuse atârnând pe crucea de pe Golgota, ca obiect de crudă batjocură și derâdere. Acum din nou i se îngăduise lui Ioan să-L privească pe Domnul său. Dar cât de schimbată Îi era înfățișarea! El nu mai era în niciun caz un Om al durerii, disprețuit și umilit de oameni. Era îmbrăcat într-o haină de strălucire cerească. (…) Glasul Îi era ca muzica unor ape. Fața Îi strălucea ca soarele. În mână avea șapte stele și din gură Îi ieșea o sabie cu două tăișuri, însemn al puterii Cuvântului Său. Patmosul strălucea de gloria Domnului înviat. (Faptele apostolilor, pp. 581, 582)
Mie cum mi S-a descoperit Dumnezeu în împrejurări grele?
