„Și de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne.”
Marcu 9:22
Ascultă ediția audio aici.
Câte suflete apăsate de păcat au repetat în ecou această rugăciune! Şi tuturor, Mântuitorul milostiv le răspunde: „Toate lucrurile sunt cu putință celui care crede” (Marcu 9:23). Credința este cea care ne pune în legătură cu Cerul și ne aduce puteri pentru a ne lupta cu forțele întunericului. În Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui orice trăsătură păcătoasă și a rezista oricărei ispite, oricât de puternică ar fi. Dar mulți simt că le lipsește credința și, din cauza aceasta, stau departe de Hristos. Faceți ca aceștia, în disperarea și necredința lor, să se predea harului Mântuitorului lor milostiv! Să nu privească la ei, ci la Hristos! Acela care i-a vindecat pe bolnavi și a scos demoni când umbla printre oameni este același Mântuitor puternic și astăzi. Credința vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însușiți-vă făgăduința Sa: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37)! Aruncați-vă la picioarele Sale și strigați: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Niciodată nu veți pieri, dacă faceți așa, niciodată!
Într-un timp foarte scurt, ucenicii au avut privilegiul să vadă atât extrema slavei, cât și pe cea a umilinței. Au văzut natura umană schimbată după chipul lui Dumnezeu și, în același timp, înjosită după chipul lui Satana. De pe munte, unde El vorbise cu trimișii Cerului și fusese proclamat de glasul din slava strălucitoare ca Fiu al lui Dumnezeu, ei L-au văzut pe Isus cum coboară pentru a da cu ochii de acest spectacol foarte dureros și revoltător – copilul bolnav, cu fața schimonosită, scrâșnind din dinți în spasmele agoniei pe care nicio putere omenească nu putea s-o aline. Şi acest puternic Salvator, care cu câteva ore înainte fusese onorat în fața ucenicilor Săi uimiți, S-a plecat pentru a ridica victima lui Satana de la pământ, unde spumega, și a încredințat copilul sănătos la minte și la corp tatălui și familiei.
Aceasta era o ilustrare a mântuirii: Cel asemenea lui Dumnezeu a venit din slava Tatălui, S-a coborât să salveze ce era pierdut. Era, în același timp, și o reprezentare a misiunii ucenicilor. Slujitorii lui Hristos nu urmează să trăiască singuri cu Isus, pe vârful muntelui, în timpuri de iluminare spirituală. Ei au de lucru în câmpie. Sufletele robite de Satana așteaptă cuvântul credinței și al rugăciunii pentru a fi eliberate. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 429)
Cât de „jos” pot coborî pentru a merge să îi salvez pe oamenii pierduți din jurul meu?
