Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia.
Numeri 21:9
Ascultă ediția audio aici.
Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să facă un șarpe de bronz asemănător cu șerpii vii și să-l înalțe în mijlocul oamenilor. Acesta avea să fie privit de toți cei mușcați, și aceștia aveau să fie vindecați. Moise a respectat porunca, iar prin tabără s-a răspândit vestea îmbucurătoare că toți cei care fuseseră mușcați puteau să trăiască dacă se uitau la șarpele de aramă. Mulți muriseră deja și, când Moise a înălțat șarpele pe un par, unii n-au vrut să creadă că numai privind la șarpele de metal aveau să se vindece; aceștia au pierit în necredința lor. Totuși au fost mulți care au crezut în această măsură concepută de Dumnezeu. Tați, mame, frați, surori se grăbeau să-și ajute prietenii în dureri și pe moarte să-și îndrepte privirea stinsă către șarpe. Dacă aceștia, deși leșinați și muribunzi, reușeau să privească și o singură dată, se făceau perfect sănătoși.
Oamenii știau bine că nu era nicio putere în șarpele de aramă care să facă o schimbare atât de mare în aceia care îl priveau. Puterea de vindecare venea numai de la Dumnezeu. În înțelepciunea Sa, El a ales această cale pentru a-Și face cunoscută puterea. Prin acest mijloc simplu, El i-a făcut pe israeliți să-și dea seama că aceste necazuri au venit asupra lor din cauza păcatelor lor. În același timp primeau asigurarea că nu aveau de ce să se teamă atâta timp cât ascultau de Dumnezeu, căci El era gata să-i apere.
Înălțarea șarpelui metalic trebuia să-i dea poporului Israel o lecție importantă. Israeliții nu se puteau salva singuri de efectul fatal al veninului din rănile lor. Numai Dumnezeu putea să-i vindece. Ei trebuiau să dea dovadă de credință în mijlocul decis de El. Ca să trăiască, trebuiau să privească. Credința îi făcea să fie primiți de Dumnezeu și, prin faptul că priveau la șarpe, își dovedeau credința. Ei știau că nu este nicio putere în șarpe, ci acesta era un simbol al Domnului Hristos și astfel le era adusă în atenție nevoia de credință în meritele Lui. Anterior, mulți dintre ei aduseseră jertfe și crezuseră că prin acestea și-au ispășit cu îndestulare păcatele. Nu se încredeau în Mântuitorul care trebuia să vină și pe care aceste jertfe doar Îl prefigurau. Domnul îi învăța acum că jertfele lor nu aveau mai multă putere în ele însele decât șarpele de aramă, că, tot așa, aveau rostul să le îndrepte mintea la Domnul Hristos, care era Marea Jertfă pentru păcat. (Patriarhi și profeți, p. 430)
A ascuns vreodată Dumnezeu o binecuvântare pentru mine într-o poruncă ciudată?
