Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui.
Filipeni 3:10
Ascultă ediția audio aici.
Eforturile lui Pavel în Efes ajunseseră la final. Lucrarea lui acolo fusese o perioadă de neîncetată activitate, de multe încercări și adânci frământări sufletești. El le predicase oamenilor în public și din casă în casă, învățându-i și avertizându-i cu multe lacrimi. În repetate rânduri avusese de înfruntat opoziția evreilor, care nu pierduseră nicio ocazie să incite împotriva lui sentimente populare.
În timp ce se lupta cu împotrivirea, înaintând cu efort și cu un zel neobosit lucrarea Evangheliei și ocrotind interesele unei biserici încă tinere în credință, Pavel avea pe suflet o grea povară pentru toate bisericile.
Vestea despre vreo apostazie într-una din bisericile întemeiate de el îi genera o adâncă mâhnire. Se temea ca nu cumva eforturile lui să nu se dovedească în zadar. Multe nopți nedormite le petrecea în rugăciune și cugetare fierbinte atunci când afla despre metodele folosite pentru distrugerea lucrării sale. Când avea ocazia și situația o cerea, le scria bisericilor, rostindu-le mustrări, sfaturi, îndemnuri și încurajări. În aceste epistole, apostolul nu insista asupra propriilor încercări, totuși găsim în ele dezvăluiri ocazionale cu privire la eforturile și suferințele lui pentru Hristos. Bătăi și întemnițări, frig, foame și sete, pericole pe uscat și pe mare, în cetăți și în pustiu, din partea alor săi, din partea păgânilor și din partea așa-zișilor frați – toate acestea le-a îndurat din pricina Evangheliei. El fusese făcut „de rușine”, „ocărât”, socotit „ca lepădarea tuturor”, „în grea cumpănă”, „prigoniți”, „încolțiți din toate părțile”, „în fiecare zi în primejdie”, dat „la moarte din pricina lui Isus”.
În mijlocul continuei furtuni de împotrivire, al strigătelor dușmanilor și al trădării prietenilor, cutezătorul apostol ajunsese aproape la descurajare. Dar, privind înapoi spre Golgota și cu o reînnoită înflăcărare, a continuat să meargă înainte cu răspândirea cunoștinței despre Cel Răstignit. El călca pe cărarea însângerată pe care călcase Hristos înaintea lui. Nu căuta să fie cruțat de luptă până în ziua când avea să-și pună jos armura, la picioarele Răscumpărătorului său. (Faptele apostolilor, pp. 296, 297)
Cum să-mi formulez un testament de credință în mijlocul încercării, așa cum a făcut Pavel de-a lungul întregii sale slujiri? Cine și-ar putea întări credința privind la modul în care procedez eu în vreme de necaz?
