OMAYRA

Se îmbracă în putere și demnitate  și râde de ziua de mâine.
Proverbele 31:25

Ascultă ediția audio aici.

Pe 13 noiembrie 1985, vulcanul Nevado del Ruiz, din Columbia, a erupt. Părea că venise sfârșitul lumii, a povestit unul dintre supraviețuitori. Pentru circa 23.000 de oameni din orașul Armero, momentul acela a însemnat sfârșitul lumii și al vieții lor. Printre victime, Omayra Sanchez, o fetiță de 13 ani. Prinsă între dărâmăturile propriei case, Omayra a rămas imobilizată într-un fel de puț, o groapă de unde nu i-au mai rămas afară decât capul și brațele. Amestecul de lavă, noroi și resturi de lemn s-a solidificat, astfel încât atunci când au sosit echipele de intervenție, Omayra era ca și zidită de la mijloc în jos.

Au urmat 60 de ore de agonie. De fiecare dată când încercau să o tragă în sus, apa se aduna în jurul ei, încât părea că avea să se înece. Picioarele îi erau prinse sub o arcadă de cărămidă care se prăbușise, în timp ce brațele mătușii sale moarte erau încolăcite în jurul gleznelor ei. În ciuda situației disperate, Omayra a rămas demnă. În tot acest timp, i-a cântat jurnalistului Baraggan, care i-a fost alături, a cerut ceva dulce, a băut suc, ba chiar a acceptat să i se ia un interviu. Alteori părea speriată, plângea și se ruga. Problema ei era faptul că nu a mai apucat să meargă la școală: „Trebuie să mă scoateți de urgență de aici pentru că deja sunt două zile de când nu m-am mai dus la școală și am rămas în urmă cu temele.” Era foarte clar că Omayra nu mai putea fi salvată. A înțeles-o și ea: cu un glas stins, i-a transmis mamei, tatălui și fraților cât de mult îi iubește, luându-și rămas-bun de la ei.

Adulții din jur erau șocați de calmul fetei. La un moment dat, observând că salvatorii erau obosiți, fata a sugerat: „Duceți-vă și odihniți-vă, voi rezista.ˮ Trei nopți a stat Omayra în apă, dar în a patra zi a murit. Ochii negri ai fetiței de 13 ani din fotografia surprinsă de jurnalistul Frank Fournier sunt dovada demnității unui copil în fața morții. Peste ani de la tragedia de la Armero, ca mamă, mă întreb: cum să-mi cresc copiii astfel încât să trăiască demn, iar în fața nenorocirilor sau a morții să rămână demni? Mă uit la demnitatea Domnului Isus pe cruce și știu răspunsul!

autor: Anca Porumb

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor