Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbele 22:6
Ascultă ediția audio aici.
Trei femei s-au întâlnit la fântână. Două dintre ele nu încetau să-și laude băieții. Cea de-a treia însă nu spunea nimic, deși avea și ea un băiat. Toate au luat câte o găleată cu apă și au plecat înapoi spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
— Ia uite-l pe al meu, a zis prima femeie. E atât de puternic…
— Dar al meu, zise și a doua, e priceput la toate.
Nici de această dată cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul ei, văzându-și mama, s-a grăbit să îi vină în ajutor, luându-i găleata. Ceilalți doi băieți au râs și au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. În locul cuvintelor mamei vorbeau faptele copilului. Fiind cadru didactic, conștientizez importanța transmiterii valorilor morale către copiii pentru care sunt ca o a doua mamă, o bună parte din zi. Chiar dacă sunt preșcolari și suntem tentați să credem că nu sunt prea atenți la ce se întâmplă în jur, ei urmăresc și copiază gesturile, atitudinile, acțiunile adulților. Trebuie să fim un exemplu pentru ei la nivel comportamental, însă este important să le transmitem învățături și într-un mod activ.
Totuși, cea mai mare parte a timpului lor, copiii o petrec în preajma părinților, care au rol decisiv în educarea lor. În general, părinții au tendința de a investi în dezvoltarea părții vizibile a vieții copiilor lor și, din păcate, de multe ori nu acordă atenția necesară formării unui caracter frumos. Sunt dispuși să investească bani și timp în pregătirea lor academică, în a-i învăța să cânte la un instrument, în sport etc. Și nu fac un lucru rău. Dar cea mai importantă este dezvoltarea unui sistem de gândire și de comportament bazat pe valori morale, la cele mai înalte standarde. Și lucrul acesta, chiar dacă pare idealist, este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Ce s-a semănat în mintea și-n inima copiilor va aduce roadă. Îmi doresc ca, atât cadrele didactice, cât și părinții, să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în copiii noștri.
autor: Andreia Tolan