Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te disprețuiască.
Tit 2:15
Ascultă ediția audio aici.
Cu toții cunoaștem cum să nu trăim în familie. Una dintre metodele cele mai eficiente de a ajunge nefericiți este să ținem discursuri în care să mustrăm și să cicălim mereu. Mai ales când folosești și texte biblice pentru a da autoritate sfaturilor și mustrărilor tale. Și, desigur, știm că nu prea funcționează.
Adevărata mustrare își are într-adevăr fundamentul în autoritatea lui Dumnezeu – Scriptura. A forța nota pentru a ne impune părerea sau sfatul nu înseamnă mustrare. „Sfătuiește și mustră cu toată autoritatea”, așa cum spune textul de astăzi, implică timp petrecut cu Scriptura pentru a cunoaște mai bine autoritatea lui Dumnezeu. Lucrurile acestea, care urmau să fie spuse de Tit, sunt cele pe care Duhul Sfânt îl inspiră pe Pavel să i le scrie.
Cea mai bună mustrare este să trăiești tu ceea ce spune Scriptura. Fără acest exemplu al unei vieți schimbate prin puterea lui Dumnezeu, cuvintele mele de mustrare și de sfătuire sunt superficiale și fără efect. De-a lungul anilor, sfaturile cele mai eficiente și mustrarea cea mai potrivită vin în urma exemplului personal, nu în urma predicilor. Când apar și cuvintele, efectul lor se resimte prin confirmarea unei vieți schimbate.
Fiecare relație și fiecare familie caută o autoritate pentru stabilitatea direcției și a standardelor. Casele sunt zidite pe nisip sau pe stâncă. „Iarba se usucă, floarea cade, dar Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8).
Scriptura este temelie sigură și fermă. De multe ori aceasta ne oferă direcție sau răspunsuri la problemele noastre și ale familiei noastre. Ce bucurie este atunci când ne aducem aminte un sfat, un gând sau un principiu al Scripturii la momentul potrivit – când conduci, când ești singur, când te rogi – și ce minunat este să împărtășești cu familia ta aceste lucruri.
Aceasta este adevărata sfătuire și mustrare!
Ce pași trebuie să faci pentru a te asigura că sfaturile și cuvintele tale de mustrare își au temelia în Scriptură și într-o viață schimbată de acest Cuvânt?
Mulțumim, Doamne, pentru temelia de nezdruncinat a Cuvântului Tău!
autor: Marius Andrei