Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
Matei 17:8
Ascultă ediția audio aici.
Când fetița noastră cea mare nu învățase încă să citească, îi plăcea foarte mult să îi povestim din Biblie. Era atrasă de felul în care decurgea povestirea și ar fi vrut de fiecare dată să îi mai spunem încă o istorie. Nu îmi aduc bine aminte personajul de care îi povesteam într-o ocazie, dar știu că, dintr-odată, ne-a întrebat: „Până la urmă a fost un om bun sau un om rău?”
Aceasta este, fără îndoială, una dintre întrebările acelea dificile, la care nu prea poți să dai un răspuns cu „da” sau „nu”. Mai mult chiar, înțelegerea pe care noi o avem despre viață și despre natura umană ne face de multe ori să observăm că oamenii pe care îi considerăm buni fac fapte rele, iar cei pe care îi considerăm răi aleg să se comporte cu bunătate. Așa ajungem să ne întrebăm, pe bună dreptate: cine este bun și cine este rău?
În general, noi considerăm că bun este cel care se poartă cu noi cu bunătate și cu îngăduință, în vreme ce rău este cel care ne tratează cu răceală sau cu asprime. Doar că, atunci când gândim lucrurile așa, noi devenim criteriul bunătății, ceea ce este cu totul greșit. Judecându-i pe alții în funcție de cum ne tratează ei pe noi, ne asumăm o responsabilitate pe care Dumnezeu Și-a păstrat-o doar pentru Sine. Tocmai pentru că știa lucrul acesta, Isus ne-a poruncit: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12).
Care este criteriul bunătății pe care îl aducem în atenția copiilor noștri? Cum îi putem învăța să aibă încredere în ceilalți într-o lume a păcatului, în care oricine, deci chiar și noi, îi poate dezamăgi, la un moment dat? Poate că doar acum putem înțelege de ce Domnul Isus i-a spus tânărului bogat: „Pentru ce Mă numești bun? (…) Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu” (Luca 18:19).
Noi suntem buni doar în măsura în care dăruim din bunătatea Sa. Nu avem o bunătate intrinsecă pe care să o etalăm, ci orice gest de amabilitate, de dragoste, de abnegație pe care îl facem nu este decât o prelungire a bunătății Sale, un gest pe care El îl face prin noi. Acesta este contrar naturii noastre egoiste, dar când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne schimbe, viața noastră va semăna tot mai mult cu viața Lui. Iar aceasta, spun toți cei care au experimentat-o, este cea mai fericită viață.
Doamne, ajută-mă astăzi să fiu un ambasador al bunătății Tale pentru copiii mei și pentru toți cei din jurul meu!
autor: Adrian Neagu
