LAUDĂ-L ASTĂZI, MÂINE ȘI ÎNTOTDEAUNA!

Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale.
Psalmii 92:4

Ascultă ediția audio aici.

Nu este clar care dintre lucrările Domnului l-au înveselit pe David, însă este cert că tot ceea ce face Dumnezeu este bun și ne îndulcește viața. Să găsești în fiecare zi motive de laudă la adresa lui Dumnezeu este unul dintre cele mai benefice obiceiuri pe care le putem dobândi. Dacă L-am lăuda pe Domnul zilnic, atunci viața noastră ar fi împrospătată de o putere spirituală deosebită.

Fiind înconjurată zilnic de copii, nu pot să nu văd cum îngerii ocrotitori lucrează pentru noi și cum Dumnezeu conduce viața celor mici.

Printre multele obiective pe care ni le propunem în grădiniță este și acela de a-i împrieteni pe copii cu Domnul Isus, ei ducând apoi, la rândul lor, mesajul acesta în familiile lor. Una dintre activitățile care ating acest obiectiv și care au un impact pozitiv asupra copiilor din grădinița noastră este aceea în care copii, părinți și chiar bunici au ocazia să participe la programe și să cunoască biserica noastră locală. În fiecare an pregătim un program special, pe care îl prezentăm în bisericile adventiste din comuna noastră, drept mulțumire pentru faptul că ne susțin atât financiar, cât și în rugăciune. Astfel, părinți care nu au intrat niciodată într-o biserică adventistă și de la care nu ne-am așteptat că vor răspunde vreodată pozitiv au participat cu plăcere la fiecare din aceste ocazii. Bucuria este și mai mare atunci când vin și mulțumesc pentru simplul fapt că i-am pus copilașul să se roage în biserică. Dumnezeu Se folosește de fiecare situație, poate neimportantă pentru noi, pentru a ajunge la inima oamenilor.

Cum să nu Îl lauzi pe Dumnezeu și să nu cânți de veselie atunci când vezi cât de minunate și mărețe sunt căile Lui?

Lauda noastră către Dumnezeu trebuie să fie din abundență, pentru că nu există nicio lucrare a Lui care să nu fie minunată și demnă de a fi istorisită. Să fim hotărâți să-L lăudăm neîncetat, în orice loc și în orice timp. Lauda să fie întotdeauna în gura noastră!

autor: Alina Chiriță

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor